Partidul Conservator va sustine si in plenul Senatului amendamentul adoptat in comisiile de specialitate, apartinand senatorului PC Gavrila Vasilescu, prin care, fostii comandanti de nave si aeronave, care au facut politie politica sau au fost colaboratori ai Securitatii, vor face parte din categoria persoanelor care se vor supune legii lustratiei.
Partidul Conservator va sustine si in plenul Senatului amendamentul adoptat in comisiile de specialitate, apartinand senatorului PC Gavrila Vasilescu (foto), prin care, fostii comandanti de nave si aeronave, care au facut politie politica sau au fost colaboratori ai Securitatii, vor face parte din categoria persoanelor care se vor supune legii lustratiei.
"Consideram ca nimeni nu este mai presus de lege, iar daca facem un act normativ privind limitarea accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere ale fostului regim comunist, in care intra ziaristii de la Scanteia si primarii din comune, trebuie sa avem in vedere toate categoriile de persoane care ar putea intra sub incidenta legii", a declarat senatorul conservator, Sabin Cuta.
Citește pe Antena3.ro