x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Raed Arafat: Cred că Legea malpraxisului va intra în dezbatere publică în maximum zece zile

Raed Arafat: Cred că Legea malpraxisului va intra în dezbatere publică în maximum zece zile

17 Mai 2013   •   18:50
Raed Arafat: Cred că Legea malpraxisului va intra în dezbatere publică în maximum zece zile
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat, vineri, la Sfântu Gheorghe, că Legea malpraxisului ar putea intra în dezbatere publică în maximum zece zile, informează agerpres.ro.

Acesta a precizat că legea este aproape de forma finală şi mai trebuie prezentată asociaţiilor pacienţilor înainte de a intra în dezbatere publică.

Raed Arafat a menţionat că actul normativ are ca obiectiv principal reducerea cazurilor de malpraxis rezolvate în tribunal, printr-o mediere anterioară, şi, în acelaşi timp, despăgubirea pacienţilor care au avut de suferit din cupla medicilor.

"Ieri au fost ultimele discuţii, acum este o formă aproape de final. Ea vizează reducerea părţii birocratice şi includerea părţii de mediere în ea, dar mai ales de a face ca acela care reclamă să intre imediat în discuţii şi în mediere cu asiguratorul. Să reducem ajungerea la instanţă şi necesitatea ajungerii la instanţă dacă putem rezolva problema înainte, asta se încearcă să se facă (...) Aşa că legea, cum se scrie sau cum se finalizează acum, prevede mai multe aspecte care să faciliteze modul în care se rezolvă litigiul sau acuzaţia de malpraxis şi să se plătească celui care a păţit sau a fost victima unui caz de malpraxis. Pentru că asta era problema până acum: medicii se asigurau, pacienţii ori familiile lor nu primeau. Acum ce punem în lege este ca cei care asigură, totuşi, să şi plătească atunci când e realmente un caz de malpraxis. Dacă cel care reclamă nu ajunge la o înţelegere cu asiguratorul (...) atunci în a doua etapă se poate merge la instanţă", a declarat Raed Arafat.

Secretarul de stat a fost prezent vineri la Sfântu Gheorghe cu prilejul inaugurării dispeceratului comun ISU-SAJ. 

×
Subiecte în articol: leegea malpraxisului raed arafat