x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lucian Heiuș, propus pentru Ministerul Finanțelor

Lucian Heiuș, propus pentru Ministerul Finanțelor

28 Feb 2020   •   10:29
Lucian Heiuș, propus pentru Ministerul Finanțelor
Sursa foto: cdep.ro

Premierul desemnat Florin Cîțu a anunțat, vineri, că deputatul PNL Lucian Heiuș este propunerea PNL pentru Ministerul Finanțelor, lista cu membrii Cabinetului și programul de guvernare urmând să fie astăzi depusă la Parlament, scrie Antena 3.

”Astăzi am prezentat lista Guvernului și programul de guvernare. Le vom depune astăzi în parlament. Avem modificare la ministrul Finanțelor. Este propus colegul meu Lucian Heiuș. Este un om cu care eu am lucrat la mai multe amendamente. Știe ce înseamnă Finantele și am încredere că va duce mai departe ceea ce am început la Ministerul Finanțelor”, a spus Florin Cîțu.

Premierul desemnat Florin Cîțu a anunțat că liderii PNL au format o echipă care, începând cu săptămâna viitoare, vor începe negocierile cu celelalte partide parlamentare pentru a forma o majoritate pentru susținerea Guvernului.

”Astăzi s-a luat decizia să se formeze o echipă de negociere. Din care fac eu parte, liderii de grup, președintele PNL și pentru a ncepe negocierile săptămâna viitoare cu celelalte partide parlamentare pentru a forma o majoritate. Eu sper că PSD nu va tergiversa și de această dată calendarul. Sper să avem cât mai rapid audierile miniștrilor și votul în Parlament”, a mai spus Florin Cîțu.

×