x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică MAE: Comisia româno-rusă pe problema Tezaurului s-a reunit după o pauză de 10 ani

MAE: Comisia româno-rusă pe problema Tezaurului s-a reunit după o pauză de 10 ani

28 Mar 2016   •   14:20
MAE: Comisia româno-rusă pe problema Tezaurului s-a reunit după o pauză de 10 ani

Comisia comună româno-rusă pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului, s-a reunit la Sinaia, în zilele de 25 şi 26 martie, după o pauză de 10 ani, lucrările sale desfăşurându-se într-o atmosferă "deschisă şi constructivă", informează luni Ministerul Afacerilor Externe. 

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, aceasta este a patra sesiune a comisiei şi marchează "un nou important pas" în direcţia studierii problemelor care intră în competenţa sa. 

"Părţile au continuat schimbul de opinii privind diferite aspecte referitoare la Tezaurul României, inclusiv la valorile Băncii Naţionale a României depuse la Moscova în timpul Primului Război Mondial, precum şi la restituirile din 1935 şi din 1956 de către Uniunea Sovietică ale unor părţi din valorile româneşti", precizează MAE. 

Sursa citată adaugă că pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Declaraţia comună a miniştrilor Afacerilor Externe, din 2003, părţile au convenit dinamizarea activităţii comisiei, aprofundarea activităţii de identificare a documentelor în arhive, iniţierea elaborării unor publicaţii comune, precum şi înfiinţarea unor grupuri comune de experţi pentru cercetarea documentelor de arhivă. 

De asemenea, menţionează MAE, părţile au convenit ca următoarea sesiune a comisiei să aibă loc în Federaţia Rusă, la Moscova, în a doua parte a anului 2017. AGERPRES

×