x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Manda explică de ce a preluat solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale pentru Tăriceanu

Manda explică de ce a preluat solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale pentru Tăriceanu

08 Noi 2018   •   16:08
Manda explică de ce a preluat solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale pentru Tăriceanu

Senatorul PSD Claudiu Manda a explicat că a preluat solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale pentru Călin Popescu-Tăriceanu, joi, în calitate de vicepreşedinte al Senatului, Tăriceanu urmând să efectueze o deplasare în aceste zile. El a adăugat că dosarul de la DNA are 73 de volume, fiecare cuprinzând între 190 şi 300 de pagini. 

"De ce a ajuns la mine şi nu la altul dintre vicepreşedinţi este că pe data de 6 (noiembrie - n.r.) stabilisem (...) că pentru azi şi mâine şi săptămâna viitoare, când domnia sa este plecat în delegaţie, exercitarea atribuţiilor de preşedinte se publică în Monitorul Oficial şi era vorba despre mine, de aia a ajuns la mine. Doi - sigur că, fiind un subiect care îl viza direct pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, nu aveau cum să ajungă acest referat şi aceste documente la domnia sa şi au ajuns direct la mine. Eu am pus o rezoluţie către Biroul permanent, semnată 7.11.2018. Aceste documente vor ajunge la Biroul permanent al Senatului, unde va trebui să decidem. Procedural, decizia Biroului permanent va fi să trimită toate aceste documente către Comisia juridică, care va întocmi un referat pe care să-l prezinte plenului. Între orele 15,10 până pe la 18,30, moment în care nu am putut să confirm că a venit o astfel de solicitare, a fost timpul în care s-a făcut predarea-primirea celor 73 de volume. Înţeleg că e o întreagă procedură. Se inventariază pagină cu pagină, se îndosariază, se sigilează, iar toate aceste documente, în acest moment, înţeleg că sunt sigilate la Comisia juridică, urmând ca, în momentul în care Comisia juridică va fi sesizată, să le poată desigila, să le dezbată, să le vadă şi să avem referatul în fata Comisiei juridice", a declarat vicepreşedintele Senatului la Parlament. 

El a menţionat că documentele vor fi prezentate Biroului permanent sigilate. 

"La mine, la birou, a venit cineva din staff, mi-a prezentat adresa de înaintare şi referatul, am scris pe el 'către Biroul permanent, semnat 7.11.2018', în ideea ca aceste documente să meargă către Biroul permanent. Nu aveam de ce să-l anunţ pe domnul Liviu Dragnea", a arătat senatorul PSD. AGERPRES

×
Subiecte în articol: claudiu manda