„Vreau să le mulţumesc milioanelor de români care azi, de Ziua Naţională, au ieşit la vot şi au arătat cât de solidă este democraţia în România. Astăzi românii au confirmat faptul că PSD este principala forţă politică a României. Mulţumim tuturor românilor care au votat PSD, dar şi celor care nu au ales PSD. Am înţeles exact răspunderea pe care o avem faţă de România. Consider că trebuie să privim cu toţii cu atenţie rezultatul de astăzi. Este un semnal important pe care românii l-au transmis clasei politice. Practic, să continuăm să dezvoltăm ţara cu banii europeni, dar în acelaşi timp să ne protejăm identitatea, valorile naţionale şi credinţa", a spus Ciolacu la sediul central al PSD.
El i-a rugat pe toţi reprezentanţii PSD să rămână în secţiile de votare până se termină de numărat şi ultimul vot.
"PSD îşi va folosi mandatul primit de la români şi vom rămâne garantul echilibrului politic şi social din România. La sfârşit o să fac un apel la toată presa, eu, personal, nu voi mai face nicio declaraţie până când nu se va termina de numărat ultimul vot al românilor", a încheiat Ciolacu. AGERPRES