
„Nu trimiterii de trupe românești în Ucraina. Da alocării suplimentare pe apărare, însă doar sub formă de investiții în industria națională de armament și pentru creșterea mobilității militare (modernizare de căi ferate, infrastructură rutieră și portuară care pot fi folosite în regim dual)”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.
De asemenea, PSD vrea excluderea cheltuielilor de apărare din calculul deficitului bugetar.
„Acestea sunt propunerile cu care am mers, alături de colegii din PSD, la consultările de azi, de la Cotroceni”, încheie Ciolacu.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, explică într-un mesaj transmis marți seara de ce a invitat partidele parlamentare la consultări. El vorbește despre politica europeană de apărare, sprijinul pentru Ucraina și creșterea bugetelor alocate cheltuielilor militare.
Șeful interimar al statului a invitat, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor formațiunile politice parlamentare pentru consultări în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie.
(sursa: Mediafax)
