Europarlamentarul Mihai Tudose îl critică pe directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, pentru atitudinea avută, joi, când 1.000 de persoane au fost blocate tmp de zece ore într-un tren: „Indiferența și suficiența, tonul de
„Ovidiu Vizante. Acesta este numele formei de organizare a materiei care e <Șef> la CFR. Acesta declară, senin, că nu a avut ce face pentru cei 1000 de călători ce au stat aproape 10 ore blocați într-un tren la 100km de București. Fiindcă a căzut un pom. Și a declarat, tot senin, întrebat de un reporter, că nu avea cum să trimită nici apă. Dar le va da când vor ajunge în București! Generos. Dacă citiți toată
Vicepreședintele PSD afirmă că Ovidiu Vizante „nu merită să fie lăsat să își dea demisia”.
„Darwin a murit căutând veriga lipsă în scara evoluției umane, nu găsea
Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a intervenit, joi dimineață, la Antena 3, și, întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la acel tren, și a spus că nu el trebuie întrebat despre acest lucru.
„De ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste linie (...) Încercați, totuși, să vorbiți cu responsabilii, cei care se ocupă de circulație. (...) Cred că e impropriu să spuneți că au stat abandonați (...), încercați să găsiți transbordare pentru 1.000 de călători la 1 noaptea”, a spus Vizante.