x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Tineretului şi Sportului, despre lucrările la stadioanele pentru EURO 2020: Din păcate, ne confruntăm şi cu întârzieri

Ministrul Tineretului şi Sportului, despre lucrările la stadioanele pentru EURO 2020: Din păcate, ne confruntăm şi cu întârzieri

19 Mar 2019   •   21:05
Ministrul Tineretului şi Sportului, despre lucrările la stadioanele pentru EURO 2020: Din păcate, ne confruntăm şi cu întârzieri

Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a declarat, marţi, la sediul Guvernului, cu prilejul unei noi reuniuni a Comitetului Interministerial pentru organizarea Campionatului European de Fotbal 2020, că autorităţile se confruntă cu unele întârzieri legate de lucrările la stadioanele Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf.

''Este necesară o evaluare constantă a activităţilor întreprinse de fiecare instituţie în parte pentru a putea monitoriza potenţialele prelungiri ale termenelor de execuţie stabilite. Din păcate, ne confruntăm şi cu întârzieri în câteva direcţii şi ar trebui să ne concentrăm eforturile pentru a le diminua şi pentru a finaliza cât mai multe dintre obiectivele asumate. În marea majoritate a proiectelor suntem într-o fază avansată, conform graficelor şi sper să accelerăm cât mai mult diversele acţiuni şi să ne concentrăm eforturile pentru a ne încadra în toate termenele stabilite'', a spus ministrul Bogdan Matei, citat de pagina oficială de Facebook a MTS.

Şedinţa a fost condusă de ministrul Tineretului şi Sportului, şi de Gheorghe Popescu, consilierul onorific al Premierului, şi a cuprins prezentarea, din partea fiecărei autorităţi implicate, a stadiului pregătirilor şi a situaţiilor pe diferitele compartimente în perspectiva lucrărilor pentru EURO 2020.

Reprezentanţii FRF au prezentat situaţia dosarelor şi a garanţiilor solicitate de UEFA, cei de la Compania Naţională de Investiţii (CNI) au prezentat stadiul lucărilor la stadioanele Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf şi apoi a fost făcută şi o evaluare a terenurilor de fotbal care vor fi construite în 150 de localităţi din ţară.

Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi Consilierul prim-ministrului, Gheorghe Popescu, au efectuat, marţi dimineaţa, vizite la stadioanele Steaua şi Giuleşti.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

AGERPRES

×