Respingerea moţiunii simple depusă de PNL şi USR împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a declanşat ieri, coincidenţă sau nu, una dintre cele mai nervoase ieşiri ale liderului PSD, Liviu Dragnea. I-a comparat pe pucişti din PSD cu ISIS, s-a răstit la jurnaliştii care puneau întrebări, iar pe alţii i-a invitat în baie, să facă poze mai bune.
Moţiunea prin care Opoziţia îi cerea demisia ministrului Justiţiei a fost respinsă ieri cu 171 de voturi ”împotrivă”, 99 de voturi ”pentru”, şi 5 abţineri. Soarta acesteia ar fi trebuit însă să fie alta, conform unor aranjamente de culise. Cum Dragnea l-ar vrea musai plecat pe Toader de la Ministerul Justiţiei, moţiunea trebuia să treacă cu ajutorul deputaţilor PSD, cu condiţia ca votul să fie secret. “Ocazia” s-a ivit marţi seară, la dezbaterea moţiunii, când deputatul PMP, Robert Turcescu a propus vot secret. Propunerea acestuia a picat însă cu ajutorul voturilor puciştilor din PSD, şi odată cu ea şi planurile lui Dragnea de a-l remania pe Toader pe mâna Opoziţiei.
Cert este că ieri, după respingerea moţiunii, Dragnea nu şi-a mai putut stăpâni nervii şi şi-a ieşit din pepeni. La început mai moderat, pentru ca, în final, tonul să fie ca la piaţă.
Întrebat dacă, în eventualitatea în care ar fi condamnat, îl ajută proiectul adoptat de Senat, conform căruia infractorii condamnaţi la maxim 5 ani de închisoare pot fi ţinuţi acasă în detenţie, fără brăţări electronice, Dragnea a răbufnit: "Şi cu ce dracu' m-ajută pe mine domnişoară, că m-am săturat? Cu ce mă ajută pe mine? Păi nu, că dacă mă întrebaţi, înseamnă că aveţi ceva în cap. M-am săturat de aceste minciuni (...) Sunt şi eu om, îmi ajunge să răspund la aceste prostii. Vorbiţi cu hastag, vorbiţi cu Iohannis să dea un decret să mă împuşte mâine şi de poimâine să discutaţi despre ce se poate întampla în ţara asta. Aţi ajuns, oameni tineri, să sustineţi securiştii, să sustineţi abuzurile în România!".
Întrebat de de ce se răsteşte, Liviu Dragnea a răspuns ironic: "Am vorbit mai tare, puiule. Ca să poţi să auzi şi tu". La fel de iritat a fost şi când reporterii l-au aşteptat pe holul din Camera Deputaților pentru declaraţii: "Hai în baie, puiule. Hai în baie, îți ies poze ca lumea".
Cât despre votul la moţiune, Dragnea a respins orice aranjament care ar fi putut servi drept pretext pentru demiterea lui Toader.
„Parlamentarii PSD nu au acceptat să demită un ministru la solicitarea opoziţiei, ăsta a fost sensul votului de astăzi. În schimb am văzut pe un site care spunea că nu-ştiu-ce au dejucat puciştii. Puciştii din PSD se pare că, încet-încet, ajung ca ISIS, indiferent ce bombiţă apare pe nu-ştiu-unde prin lume, încep să şi-o revendice. Ăsta a fost un semnal foarte clar că dacă PSD va decide să remanieze un ministru o va face în interiorul structurilor de partid, nu ca şi instrument al opoziţiei”, a afirmat Dragnea.
El a susţinut că nu se pune problema remanierii lui Tudorel Toader. Deocamdată. "Le-aş sugera tuturor să nu se mai victimizeze în discuţii informale cu presa că dacă o să fie remaniaţi, o să spună de fapt care e adevăratul motiv. Adevăratul motiv pentru remaniere nu va fi la niciunul dintre miniştri ordonanţa de amnistie şi graţiere. Dacă cineva se gândeşte să spună că din cauza asta ar putea fi remaniat, ceea ce deocamdată în PSD nu e cazul, la ora asta nu se pune problema remanierii lui Toader, dar la ora asta nu ştim ce se va întâmpla în continuare, ar face o mare greşeală", a avertizat Dragnea.
“Nu am ascuns faptul că analizăm cu atenţie, în frunte cu primul-ministru, activitatea fiecărui ministru în parte, şi nu pe chestiuni personale, pe chestiuni de puci, nepuci, pucişti, nepucişti, pentru că din ce am vorbit cu doamna prim-ministru o să fie şi nişte dezamăgiri. şi nişte surprize”, a spus Dragnea.
Liviu Dragnea dezvăluie că sunt miniştri care şi-au comandat sondaje proprii, susţineri înălţătoare din partea unora sau altora, iar alţii, supăraţi, dau ca sigur că sunt tensiuni în PSD.
Coaliţia scârţie
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat ieri că zilele lui Liviu Dragnea în fruntea Camerei Deputaţilor sunt numărate, iar coaliţia scârţâie din toate încheieturile. "Zilele lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor sunt numărate, coaliţia scârţâie din toate încheieturile, inclusiv votul de astăzi din Parlamentul României a arătat că soclul pe care se situează Liviu Dragnea în calitate de preşedinte al PSD se destramă de la o zi la alta. Ca atare, PNL solicită respingerea publică a acestui ministru incompetent numit Tudorel Toader, ca urmare a mesajelor primite astăzi în Parlamentul României", a afirmat Turcan. Înaintea dezbaterii moţiunii împotriva lui Tudorel Toader, deputatul PNL, Gigel Ştirbu a susţinut că un scenariu care pare tot mai plauzibil ar fi ca ministrul Justiţiei să fie remaniat de PSD pentru că nu a vrut să dea ordonanţă pe amnistie şi graţiere, iar interimatul să fie asigurat de Carmen Dan. Ministrul de Interne a catalogat informaţiile drept speculaţii şi scenarii mediatice şi a susţinut că nu are emoţii legate de remaniere. "Nu, de ce aş avea emoţii privind remanierea?", a întrebat ea.
Şova e pregătit să plece: Mă simt flatat!
Aflat pe lista neoficială a remaniaţilor şi cu cereri făţişe de demisie din partea Opoziţiei, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, se simte flatat. "Mă flatează faptul că sunt pe toate listele de remaniere. Sunt pregătit din prima zi. Cred că acest lucru nu se va face de o manieră întâmplătoare, atunci când se va face", a declarat ieri Şova, întrebat dacă este pregătit să plece din funcţia de ministru. Cum există informaţii neoficiale că Olguţa Vasilescu va trece de la Ministerul Muncii la cel al Transporturilor, Şova a spus că nu ştie dacă se va face o rocadă între ministere şi că nu are ce să-şi reproşeze. "Nu ştiu, îmi place că sunt pe toate listele de remaniere, nu ştiu dacă spre bucuria sau spre disperarea unora", a adăugat Şova. Vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu a afirmat recent că este obligatoriu ca ministrul Lucian Şova să fie remaniat din cauza blocării autostrăzii Moldova, iar înlocuitorul său să garanteze că această investiţie va deveni o prioritate.