x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă: Greu de înțeles cum o țară care produce mult își importă propria producție ambalată mai bine

Ciucă: Greu de înțeles cum o țară care produce mult își importă propria producție ambalată mai bine

de Redacția Jurnalul    |    22 Iun 2023   •   12:30
Ciucă: Greu de înțeles cum o țară care produce mult își importă propria producție ambalată mai bine
Sursa foto: Gov.ro

Președintele Senatului Nicolae Ciucă a spus joi că este greu de înțeles cum România, o țară care produce mult în domeniul agricol, își importă propriile produse ambulate mai bine și la un preț mai mare.

Întrebat joi dacă la nivelul PNL s-a făcut o analiză cu privire la o posibilă plafonare a adaosului comercial la unele produse, Nicolae Ciucă a spus că a avut în acest sens discuții cu premierul Marcel Ciolacu.

„Am împărtășit din măsurile și experiența pe care am avut-o atunci când am încercat să scădem creșterea prețului la lapte. Este o măsură pe care fiecare dintre noi ne-o dorim, PNL își dorește ca românii să nu mai plătească atât de mult pe produsele de bază. Este de asemenea, o regulă prin care trebuie să facem în așa fel încât piața să funcționeze, iar aici este o chestiune pe care o repet: În momentul de față România este un producător de cereale, de legume, de produse din carne, produse din lapte, avem ferme, toate sunt neprocesate. Cu riscul de a se supăra cineva dar este absolut greu de înțeles cum o țară care produce atât de mult își importă propria producție ambalată mai bine și la un preț mai mare”, a spus Nicolae Ciucă.

Președintele Senatului a prezentat și ce ar trebui să vizeze măsurile luate de autorități.

„Măsura trebuie să vizeze în primul rând acele scheme de ajutor de stat prin care să stimulăm procesarea produselor alimentare în țară și obligatoriu discuții pe întreg lanțul de la producător, la procesator, la retailer, pentru că dacă intervenim brutal pe una dintre verigi producem dezechilibre în piață, care deja s-au produs în alte țări, și nu ne folosesc la nimic”, a adăugat liderul PNL.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Nicolae Ciucă producție mare