x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicușor Dan: "Prioritatea principală este corectarea deficitului bugetar". Ce spune despre noul guvern

Nicușor Dan: "Prioritatea principală este corectarea deficitului bugetar". Ce spune despre noul guvern

de Redacția Jurnalul    |    21 Mai 2025   •   15:00
Nicușor Dan: "Prioritatea principală este corectarea deficitului bugetar". Ce spune despre noul guvern

Noul președinte ales al României, Nicușor Dan, a anunțat că prioritatea absolută este rezolvarea deficitului bugetar. Informațiile despre viitorul Guvern care circulă în public sunt simple speculații, a mai spus acesta.

Mesajul a fost transmis pe Facebook.

„Prioritatea principală în această perioadă este corectarea deficitului bugetar, iar dialogul cu partidele politice se va axa exclusiv pe identificarea soluțiilor în acest sens. Elaborarea unui plan concret de măsuri pentru reducerea cheltuielilor publice este esențială și nu mai poate fi amânată”, a explicat Nicușor Dan.

Președintele ales a dezmințit toate informațiile despre viitorul Guvern.

„Toate informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la structura viitorului Guvern sau la posibile nominalizări pentru funcțiile de ministru sunt, în acest moment, simple speculații”, a precizat Nicușor Dan.

Zilele acestea, președintele ales al României are numeroase întâlniri cu politicienii, cu economiștii și cu reprezentanții societății civile privitoare la viitorul Guvern și la programul de guvernare.

×
Subiecte în articol: nicusor dan deficit bugetar guvern