x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicușor Dan: „Voi face tot ceea ce e omenește posibil pentru ca bucureștenii să fie cât mai puțin afectați de creșterea costurilor cu încălzirea”

Nicușor Dan: „Voi face tot ceea ce e omenește posibil pentru ca bucureștenii să fie cât mai puțin afectați de creșterea costurilor cu încălzirea”

20 Noi 2021   •   09:09
Nicușor Dan: „Voi face tot ceea ce e omenește posibil pentru ca bucureștenii să fie cât mai puțin afectați de creșterea costurilor cu încălzirea”
Sursa foto: Lucian Alecu

Proiectul de hotărâre privind noul preț al gigacaloriei nu este încă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB), deoarece nu s-a ajuns la un consens în majoritatea USR-PNL-PMP, anunță, vineri seara, primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Nicușor Dan anunță, vineri seara, că a convocat CGMB pentru data de 26 noiembrie.

„Proiectul de hotărâre privind noul preț al gigacaloriei nu este pentru moment pe ordinea de zi, întrucât nu s-a ajuns la un consens în majoritatea USR-PNL-PMP. Sunt optimist că până la momentul ședinței vom ajunge la o poziție comună, iar proiectul va intra pe ordinea de zi suplimentară și va fi votat”, spune Nicușor Dan.

Primarul precizează că va continua discuțiile cu consilierii generali din majoritatea USR-PNL-PMP și, în paralel, va insista la Guvern pentru ca Primăria Capitalei să obțină o sumă cât mai mare pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei.

„Voi face tot ceea ce e omenește posibil pentru ca bucureștenii să fie cât mai puțin afectați de creșterea costurilor cu încălzirea”, promite Dan.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicusor dan