x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ovidiu Burduşa, numit secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Ovidiu Burduşa, numit secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

19 Dec 2019   •   12:15
Ovidiu Burduşa, numit secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Ovidiu Burduşa a fost numit în funcţia de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban.

Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Şeful Executivului a dispus şi mai multe eliberări din funcţie, potrivit altor decizii publicate miercuri în Monitorul Oficial.

Octavian Ilişoi a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Ovidiu Marcel Sîrbu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

La cerere, Raluca Ecaterina Alexandru a fost eliberată din funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

AGERPRES

×