Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor l-a mandatat, miercuri, pe secretarul general să facă până luni propuneri pentru asigurarea securităţii în incinta sălii de şedinţă a Parlamentului, după incidentul din plen provocat de Mihail Neamţu în timpul discursului premierului Victor Ponta.
Secretarul Camerei Niculae Mircovici a spus că în şedinţa conducerii Camerei a fost discutat acest "incident regretabil".
"A fost discutată chestiunea legată de incidentul regretabil care s-a produs ieri (marţi - n.r.), când exista teoretic posibilitatea ca primul-ministru, dacă vreţi, să fie supus chiar unui atentat în interiorul Parlamentului. (...) S-a luat luat hotărârea astăzi (miercuri - n.r.) în Biroul Permanent, adică s-a recomandat secretarului general ca până luni să studieze şi să vină săptămâna viitoare cu propuneri pentru asigurarea securităţii în incinta sălii de şedinţă a Parlamentului, privind modul în care se face accesul şi cine are acces, dacă în afara deputaţilor mai are cineva acces acolo", a spus Mircovici.
El a adăugat că secretarul general urmează să vină cu un set de propuneri care să vizeze "imposibilitatea realizării unor astfel de situaţii în care persoane neavizate să intre în incinta Parlamentului".
Mircovici a mai spus că trebuie avute în vedere mai multe aspecte, între care şi dacă au responsabilitate persoanele care aprobă intrarea în Parlament
"Trebuie văzut cum anume trebuie abordată situaţia celor care aprobă intrarea în Parlament, dacă au sau nu au responsabilitate vizavi de ceea ce se întâmplă. Pentru că există situaţia în care cineva poate să aprobe intrarea pentru a veni la el la birou şi se duce în altă parte şi face mai ştiu eu ce minuni. Deci, trebuie să existe o responsabilitate şi probabil că toate lucrurile acestea vor fi reglementate după ce vor avea loc propunerile privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor", a mai afirmat Mircovici.
Discursul premierului Victor Ponta din Parlament pe tema scrisorii FMI a fost întrerupt de preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, care i-a dat un săculeţ cu bani, despre care a afirmat că reprezintă "30 de arginţi, preţul trădării pentru Roţia Montană", şi l-a acuzat de trădare.
"Ponta trădătorul-salvaţi tricolorul!", a strigat Neamţu de lângă Ponta, aflat la tribuna Parlamentului, după care a părăsit sala.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa de plen în care a fost întrerupt de Mihail Neamţu în timp ce prezenta Acordul cu FMI, că acesta este "un legionar de mucava şi un personaj comic şi ridicol", care a fost adus în Parlament de Remus Cernea, consilier al şefului Guvernului.
"Dar să ştiţi, pe de altă parte, şi aici e proverbul cu «Ce-şi face omul cu mâna lui...» că ştiu că pe ăsta, micul legionar, l-a adus Remus Cernea. Pe Remus Cernea eu l-am făcut şi consilier şi parlamentar, aşa încât nu am voie să mă supăr decât eventual pe mine. Dar tot e bine că Remus Cernea este în Parlament, pentru că, iată, există şi acest punct de vedere uşor extremist reprezentat în Parlamentul României. Până la urmă, democraţie înseamnă să ai structuri în care să fie reprezentată toată lumea. Domnul Neamţu nu e în Parlament, pentru că nu cred că vreun om normal l-ar vota", a spus Ponta.
Deputatul Remus Cernea a declarat că nu are nicio legătură cu incidentul din Parlament de marţi în care două persoane neautorizate au intrat în plen şi au perturbat lucrările, el precizând că responsabilitatea pentru actul respectiv revine exclusiv celor care l-au comis.
"Astăzi, în Parlament a avut loc un incident. Două persoane neautorizate au intrat în plen şi au perturbat lucrările acestuia. Deşi am fost acuzat ca aş fi avut vreo implicare, nu am nicio legatură cu acest incident şi nu am ştiut nimic despre ceea ce pregăteau respectivele persoane. Eu doar am facilitat accesul pentru cinci persoane care mi-au spus că doresc să asiste de la balcoane la lucrările din plen. Este un drept al fiecărui cetăţean de a asista la şedinţele Parlamentului, drept care trebuie respectat iar eu am intenţionat doar să facilitez exercitarea acestui drept", susţine Cernea, într-un comunicat.
Potrivit lui Cernea, Parlamentul este instituţia fundamentală a democraţiei din România, "iar prestanţa acestuia trebuie apărată şi respectată".