Parlamentarii nu mai trebuie să chiulească pentru a ajunge in teritoriu să cucerească inima alegătorului in prag de euroalegeri.
Conducerile Camerei Deputaţilor şi Senatului au hotărăt ca săptămăna viitoare să fie dedicată activităţilor in circumscripţii. Sătui de atăta muncă, senatorii şi-au luat liber, oficial, chiar de astăzi. Deputaţii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. Deşi ieri după amiază aveau program de lucru in comisii, nu s-au inghesuit să vină la serviciu. Unii au avut studiu individual, alţii şi-au epuizat ordinea de zi. Astăzi in programul de lucru aveau tot comisii. Teoretic. Practic, alergătură pentru voturi in cătunele prin care nu au mai călcat de la alegerile trecute.
DEPUTAŢII NU MAI AU LEGI. Dacă senatorii şi-au luat vacanţă cu o zi mai devreme, deputaţii se vor intoarce la lucru cu una mai tărziu. Aşadar, Camera inferioară a Parlamentului va reincepe lucrul, marţi 27 noiembrie, pentru că luni deputaţii vor să rămănă in teritoriu. Motivul? Se centralizează rezultatele voturilor. Iar cănd vor incepe lucrul nu vor da pe brănci. De marţi şi pănă joi, 29 noiembrie, deputaţii vor lucra in comisii pentru că nu mai au legi pe care să le dezbată in plen. (Asta după ce timp de căteva săptămăni şi-au adoptat proiectele pe bandă rulantă, şi căte 90 odată, majoritatea fiind respinse). Din acest motiv pănă pe 3 decembrie nu va mai fi nici o şedinţă de plen.Potrivit secretarului PSD al Camerei, Ioan Munteanu, pe ordinea de zi a şedinţei de plen ar putea fi puse acum numai 15 legi, din care 10 au rapoarte de respingere.Biroul Permanent i-a chemat ieri pe preşedinţii a şapte comisii să dea socoteală pentru legile care au termenul pentru depunerea rapoartelor depăşit. Preşedintele comisiei juridice, deputatul PC Sergiu Andon, a reclamat conducerii Camerei că nu poate fi asigurat cvorumul de şedinţă pentru că aceasta este formată din prea mulţi membri, respectiv 27. Drept urmare, liderii grupurilor parlamentare vor decide dacă nu cumva este necesar reducerea numărului membrilor din această comisie. Ceilalţi preşedinţi de comisii au invocat lipsa avizelor de la ministere dar şi faptul că, de multe ori, apar la comisie legi care au acelaşi conţinut cu cele aflate in discuţie.  Â
SENATORII AU RESTANŢE. Să fie siguri, senatorii şi-au votat programul de lucru şi in plen. Cu unanimitate de voturi, aceştia au hotărăt că vor pleca de azi pănă pe 26 noiembrie "să activeze in circumscripţiile teritoriale, in cadrul campaniei pentru alegerile europarlamentare şi referendum". Propunerea chiulului organizat a fost adoptată cu o zi inainte de Biroul Permanent pe motiv că inainte de alegeri a devenit "o cutumă" ca aleşii să fie prin teritoriu. Preşedintele Senatului Nicolae Văcăroiu a ameninţat insă, că imediat după 25 noiembrie, senatorii vor avea trei zile consecutive de plen pentru că există proiecte de lege restante. "Avem peste 60 de proiecte de lege care trebuie dezbătute, iar preocuparea noastră principală este ca niciun proiect de lege să nu treacă in procedură de aprobare tacită", a arătat Văcăroiu.