Grupurile reunite ale PDL din Camera Deputaţilor şi Senat au hotărât să nu participe miercuri la plenul comun pentru adoptarea declaraţiei politice a Parlamentului privind solicitarea adresată preşedintelui Traian Băsescu de a-şi prezenta demisia de onoare, potrivit unui comunicat al PDL.
"Parlamentarii PDL consideră că întreg demersul este în fapt o mascaradă politică pusă la cale de Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta pentru a se apropia de fotoliul de la Cotroceni. Parlamentarii PDL refuză să gireze acest circ politic, sunt de părere că nu există niciun temei pentru care preşedintele Băsescu ar trebui să demisioneze şi consideră că PSD, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta nu au nicio legitimitate să ceară vreo demisie de onoare", relevă sursa citată.
În schimb, grupurile reunite ale PDL din Camera Deputaţilor şi Senat consideră că Parlamentul ar trebui să se angajeze printr-o declaraţie să respecte principiul fundamental al statului de drept privind separaţia puterilor în stat, precum şi pe cel potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii, să nu limiteze pe cale legislativă atribuţiile instituţiilor de luptă împotriva corupţiei, să nu obstrucţioneze puterea judecătorească, eliminând pe cale legislativă orice privilegii sau imunităţi, să nu exercite imixtiuni sau presiuni politice de niciun fel la adresa magistraţilor şi să nu aducă prejudicii de imagine puterii judecătoreşti.
"De asemenea, grupurile reunite ale PDL din Camera Deputaţilor şi Senat cer PSD, lui Victor Ponta şi lui Tăriceanu să înceteze atacul ipocrit, demagogic şi politicianist la adresa instituţiei prezidenţiale, lăsând în seama instituţiilor abilitate sarcina aflării adevărului şi a pedepsirii vinovaţilor", mai arată sursa citată.