x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlamentul decide azi dacă aprobă începerea urmăririi penale pentru Ridzi

Parlamentul decide azi dacă aprobă începerea urmăririi penale pentru Ridzi

06 Oct 2009   •   00:00

Cele două camere reunite ale Parlamentului decid, astăzi, prin vot cu bile, dacă aprobă raportul Comisiei Juridice, care solicită începerea urmăririi penale, pentru fapte de delapidare în cazul Monica Iacob Ridzi. Fostul ministru le-a cerut parlamentarilor să voteze împotrivă şi susţine că îşi va demonstra nevinovăţia, dar a spus că, în cazul în care deputaţii ar vota raportul comisiei de anchetă, "ar legitima un abuz şi ar da valoare unui act nul de drept".



Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat la finele lui septembrie, procedura de începere a urmăririi penale pentru delapidare, în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, însă a avizat negativ cercetarea acesteia pentru abuz în serviciu - faptă pe care o anchetează Direcţia Naţională Anticorupţie, în urma sesizării PNL. (V.A.)

×