x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Paul Stănescu (PSD): Cazul Nordis afectează campania electorală

Paul Stănescu (PSD): Cazul Nordis afectează campania electorală

de Redacția Jurnalul    |    05 Feb 2025   •   21:30
Paul Stănescu (PSD): Cazul Nordis afectează campania electorală
Sursa foto: Hepta

Cazul Nordis afectează campania electorală a lui Crin Antonescu în cursa pentru funcția de președinte, a declarat, miercuri, secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

'Trebuie să fim sinceri, cred că afectează campania, eu cred că afectează campania, dar probabil trebuie și argumente ... Numai așa, că domnul Ciolacu s-a urcat într-un avion și a fost cu o companie ... Cred că nu a făcut un lucru așa de rău, dar asta e. Într-adevăr, ce a făcut Nordis-ul e inimaginabil. Să iei banii oamenilor, să îi lași pe oameni pe drumuri', a afirmat acesta, la Parlament.

Paul Stănescu a spus că nu a participat la luarea deciziei ca Laura Vicol să fie sprijinită pentru funcția sa din Parlament.

'N-am participat când doamna Vicol a fost promovată președinta Comisiei juridice. N-am participat', a susținut social-democratul.

Întrebat dacă în opinia sa această promovare a fost o greșeală, el a răspuns: 'Sigur că a fost o greșeală, dar la vremea aia nu știa nimeni. Sigur că a fost o greșeală, clar că a fost o greșeală'.

Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost arestată preventiv în dosarul Nordis printr-o decizie luată miercuri de Curtea de Apel București.

Premierul Marcel Ciolacu le-a prezentat jurnaliștilor, miercuri, la Parlament, facturi 'în original' și alte documente referitoare la zborurile cu avioanele de lux Nordis.

AGERPRES

×