MEDIERE ● În 2003, primarul general avea nevoie de ajutorul preşedintelui
Preşedintele Traian Băsescu îl tratează pe Ion Iliescu ca fiind cel mai
mare duşman politic al său şi îl atacă obsesiv, lansînd acuzaţii foarte
dure la adresa acestuia. În urmă cu cinci ani, pe vremea cînd era
primar general, Băsescu îl aprecia însă pe Iliescu şi îi mulţumea că îl
ajută în conflictul cu consilierii generali.
MEDIERE ● În 2003, primarul general avea nevoie de ajutorul preşedintelui
Preşedintele Traian Băsescu îl tratează pe Ion Iliescu ca fiind cel mai mare duşman politic al său şi îl atacă obsesiv, lansînd acuzaţii foarte dure la adresa acestuia. În urmă cu cinci ani, pe vremea cînd era primar general, Băsescu îl aprecia însă pe Iliescu şi îi mulţumea că îl ajută în conflictul cu consilierii generali.
În 2003, primarul Traian Băsescu se afla într-o situaţie delicată, pentru că toate proiectele iniţiate de el în Consiliul General al Capitalei, majoritar PSD, erau blocate, sute de milioane de euro, bani care veneau de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) sau BERD, riscînd să fie pierdute. Atunci Băsescu nu-l percepea pe Iliescu drept omul care a adus minerii, ci ca pe un bun mediator. Preşedintele Ion Iliescu a venit la şedinţa Consiliului General pentru a pune capăt crizei din administraţia locală. "Doresc să-i mulţumesc şefului statului pentru că s-a implicat în medierea între Legislativul şi Executivul Capitalei, ceea ce au refuzat să facă atît premierul Adrian Năstase, cît şi ministrul Administraţiei Publice, Octav Cozmîncă", declara la 24 martie 2003 Traian Băsescu. Preşedinte Ion Iliescu a stat două ore la şedinţa de consiliu, iar prezenţa sa a reuşit să calmeze spiritele şi să-i facă pe consilierii generali ai PSD să-i voteze proiectele lui Băsescu. În prima fază au fost deblocate proiecte în valoare de 311 milioane de euro, urmînd a se analiza Pasajul Basarab şi parcarea de la Gara de Nord. Era un moment foarte important atunci pentru primarul Traian Băsescu, pentru că risca să piardă toate finanţările externe. De doi ani, de cînd ocupa scaunul de edil-şef al Capitalei, nu făcuse altceva decît să se ciondănească cu aleşii locali majoritari ai PSD. Proiectele aprobate de consilierii PSD erau contestate de Băsescu în instanţă, iar hotărîrile iniţiate de primarul general erau blocate în Consiliul General. Era o situaţie fără precedent.
În ziua în care Iliescu a venit la primărie, Băsescu a recunoscut că nici el nu era uşă de biserică. "Nu m-am prezentat la aceste discuţii cu preşedintele ca fiind o fecioară neprihănită."
PACE. Tot la şedinţa la care a participat preşedintele Iliescu, Primăria Capitalei a redobîndit Administraţia pentru Supravegherea Animalelor, Administraţia Fondului Imobiliar şi Administraţia Străzilor, instituţii care fuseseră transferate la sectoare. De asemenea, în discuţia cu preşedintele, cele două părţi, respectiv primarul, pe de o parte, şi reprezentanţii PSD, pe de altă parte, au mai stabilit ca problemele legate de urbanism să fie decise de municipalitate, iar bugetul Capitalei să fie recalculat, în urma retransmiterii la Primăria Capitalei a instituţiilor menţionate. Consilierii PSD din acea perioadă n-au fost încîntaţi de sprijinul pe care Ion Iliescu l-a dat primarului Băsescu şi cu toate acestea s-au conformat. Lucrurile au început să intre în normal chiar de a doua zi. Primarii de sector, prefectul Capitalei şi Traian Băsescu au căzut la pace şi au stabilit programul de asfaltare al străzilor.
DUPĂ DOUĂ LUNI. În mai, preşedintele Ion Iliescu revine la Capitală, de data asta la şedinţa Consiliului Consultativ de la Prefectură. "Înainte, primarul general nici nu se prezenta la şedinţele săptămînale, nu avea comunicare cu consiliul. Acum, această comunicare s-a realizat. Primarul general a aplicat amenzi unor primari de sectoare, unul din primarii de sectoare la rîndul său a făcut acelaşi lucru. Au încetat cu asemenea practici. Acum nu ştiu cum să le elimine, pentru că au ajuns în instanţă cu ele. Primarul general a introdus în instanţă unele acţiuni faţă de unele hotărîri ale Consiliului General. Au încetat asemenea lucruri, asemenea gherilă care nu era utilă nimănui. Din păcate, au rămas nişte reziduuri şi am spus să se elimine aceste lucruri", a spus atunci Ion Iliescu. La discuţia de la Prefectură s-a discutat din nou despre reabilitarea străzilor. Preşedintelui i-a fost prezentată o situaţie a reabilitării străzilor: ce lucrări au fost începute şi care se află în curs de contractare. Dacă Ion Iliescu nu se implica la momentul respectiv, primarul Băsescu pierdea cele mai mari credite externe pe care Bucureştiul le-a avut vreodată. Din păcate, unele proiecte, cum ar fi Parcarea de la Gara de Nord, au rămas la stadiul de proiect din cauza orgoliilor şi a birocraţiei.
"Goliatul «sistemului ticăloşit»"
- de Lavinia Dimancea
A MERS ŞI S-A STRICAT. Fostul preşedinte a avut atunci "o primă întîlnire care s-a dovedit a fi utilă, în condiţii de calm, fără invective, fără reproşuri", în care fiecare parte şi-a spus problemele, urmată de o a doua întîlnire, când a avut impresia că mecanismul începe să fie pus în funcţiune. "Şi o vreme de două luni a mers acest sistem...", spune Iliescu. Ulterior, a participat şi la o şedinţă a Consiliului General, alături de primarul general. "A fost un dialog şi cu ei. Am avut impresia că se poate statornici un climat de lucru. Am avut sentimentul că am dat o mînă de ajutor şi că a fost utilă această chestiune", relatează Iliescu. "Îmi pare rău că după aceea lucrurile din nou s-au deteriorat", completează însă fostul preşedinte, şi asta din cauză că "domnul Băsescu a spus că lui nu-i convine că merge să fie judecat de pesedişti". A fost o manieră de judecată nepotrivită, pentru că aici funcţionau instituţiile, şi nu partidele", apreciază Iliescu. Întrebat dacă a fost utilă sau nu pînă la urmă medierea, pentru care de altfel Traian Băsescu i-a mulţumit la acel moment, Iliescu a răspuns: "A avut şi efecte medierea, şi chiar el a apreciat acest lucru. Dar după aceea a început să bagatalizeze chestiile acestea, că n-are el de gînd să stea la cheremul pesediştilor. Mi s-a părut puţin aşa cam simplist şi nepotrivit chiar pentru interesul lui ca primar general. Am fost dezamăgit că lucrurile s-au deteriorat din nou".
Despre cum era Traian Băsescu în 2003 şi Traian Băsescu în 2008, fostul şef al statului nu vede mari diferenţe: "Eu am încetat să-mi mai fac iluzii în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu. În 2003 am intervenit, convins fiind că este în interesul bucureştenilor să existe o cooperare între primarul general şi Consiliul Local. De fapt, cel care nu a vrut să profite de pe urma medierii mele a fost Traian Băsescu. El nu avea nevoie de pace. Dorea doar să-şi construiască imaginea unui David în luptă cu Goliatul «sistemului ticăloşit». Se foloseşte de oameni, pe care apoi îi împroaşcă de noroi, îi înjură, îi acuză de tare care-i sînt proprii. M-am simţit folosit atunci, doar că am acţionat în numele binelui public. Că mă înjură acum? Ce să zic? Mare caracter, Traian Băsescu!...".
Citește pe Antena3.ro