Românii aleg astăzi politicienii care ne vor reprezenta în Parlamentul European. Deşi secţiile de votare au fost deschise încă de la ora 8.00, românii nu s-au înghesuit la urne. Politicienii, în schimb, s-au prezentat la secţiile de votare încă de la primele ore ale dimineţii. Este pentru prima oară când românii votează simultan, alături de cetăţenii celorlalte 26 de state membre ale UE pentru desemnarea membrilor Parlamentului European.
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac a votat la Liceul A.D. Xenopol din Capitală. La scurtă vreme a ajuns şi preşedintele Traian Băsescu, însoţit de soţia sa, dar şi de Elena Băsescu. Şi Ludovic Orban, Theodor Stolojan şi Vasile Blaga au votat până la ora 9.00, potrivit antena3.ro.Preşedintele PSD Mircea Geoană a votat şi el împreună cu familia, la Liceul Jean Monet din Capitală, în timp ce premierul Emil Boc a votat la Cluj Napoca. Mesajul celor doi pentru români a fost acelaşi: să se prezinte la vot.
Majoritatea secţiilor de votare din ţară s-au deschis fără incidente semnalate.
În Târgu-Jiu, însă, la o secţie de votare a fost nevoie ca reprezentanţii comisiei să spargă uşa pentru a intra înăuntru, în condiţiile în care paznicul secţiei, care avea cheile, lipsea. Şi la Timişoara, o secţie de votare a fost deschisă abia după jumătate de oră pentru că, potrivit membrilor comisiei, cheia de la uşă s-a rupt în broască.
POLITICIENII LA URNE
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga: "Trebuie să trimitem cei mai buni candidaţi pentru că suntem cea de-a şaptea ţară europeană şi glasul nostru trebuie auzit. Trebuie să ne apere interesul acolo şi nu numai din punct de vedere al fondurilor pentru care aceştia vor trebui să lupte în continuare, ei vor aproba viitorul exerciţiu financiar al UE, dar şi pentru că glasul lor, şi prin ei al României, să se audă în orice zonă de competenţă a Comisiei, şi nu numai"
Prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan: "Sper ca oamenii să meargă la vot. Este o zi frumoasă şi nu ia mult timp. Am votat pentru lista de candidaţi cea mai bună şi vom face treabă bună în Parlamentul European"
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a votat "exact pentru motivul" pentru care i-a îndemnat pe români să îşi exprime opţiunea."Am dat un mesaj către români să vină la vot. Am votat exact pentru motivul pentru care i-am rugat şi pe români să o facă", a spus Băsescu, după vot.
Elena Băsescu, fiica cea mică a şefului statului, candidat independent pentru PE: "Am votat pentru mine"
Şeful Departamentului de Afaceri Europene (DAE), Vasile Puşcaş: "Am votat pentru că trăim atâtea crize succesive şi cred că UE este o poveste de succes şi mi-ar părea rău ca aceste crize să continue şi să afecteze proiectul acesta european, pe care eu îl văd consolidat şi prin contribuţia românilor şi a societăţilor celorlalte din Europa Centrală şi de Est. Am un gând în care aş vrea să se regăsească mulţi din zona noastră. Cred că statele care au aderat în 2004-2007, inclusiv România, pot să aducă şi trebuie şi au cu ce, un alt dinamism, mult mai consistent Uniunii Europene"
Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur: "Am votat pentru o Românie europeană. Am votat pentru ca glasul României să fie auzit mai mult la Bruxelles"
Primarul Sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman: "Cred că se bănuieşte pentru ce am votat, dar cred că e important ca lumea să vină la vot, pentru că nu este un vot pentru un partid sau altul, până la urmă, e un vot pentru UE, pentru avantajele pe care le putem obţine printr-o bună şi puternică reprezentare în PE şi evident lucrul acesta e în interesul nostru, al tuturor românilor"
Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu: "Am votat pentru cei care eu cred că pot să reprezinte cel mai bine interesul naţional în PE"
Premierul Emil Boc: "Am dat un vot pentru acel partid care cred eu că are cel mai bun program politic. Un vot pentru Europa, eu cred că o dată la cinci ani fiecare cetăţean român poate da cinci minute din timpul său pentru Europa, ca o formă de respect pentru că facem parte din marea familie europeană".
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că nu crede că rezultatul votului va influenţa coaliţia guvernamentală, momentul actual impunând stabilitate în ţară. Întrebat dacă rezultatul alegerilor europarlamentare ar putea influenţa coaliţia PDL-PSD, Geoană a răspuns: "Nu cred. Sunt speculaţii, naturale într-o campanie electorală. Nevoia de stabilitate politică va rămâne. Vor fi interpretări diseară, după vot, când fiecare va încerca să îşi prezinte rezultatul în condiţiile cele mai favorabile, dar, din punctul de vedere al ecuaţiei politice, în acest moment cred că este nevoie de stabilitate. Aştept în continuare din partea Guvernlui răspunsuri mai coerente şi mai energice la criza pe care o străbatem cu toţi".
Ioan Mircea Paşcu, candidat PSD pentru un mandat de europarlamentar: "A ignora votul ar însemna o lipsă de pragmatism care nu se justifică. Sper că simţul civic şi cel naţional se vor face simţite şi vor determina lumea să iasă la vot".
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban: "Am votat ca România să aibă o voce puternică şi autorizată în Parlamentul European. arlamentul European este acela care va elabora şi aproba noua Politică Agricolă Comună a UE, în următorii doi ani, iar dacă românii din Parlamentul European vor avea o voce puternică vor avea capacitatea să îmbunătăţească viaţa fermierilor români".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu: "Am votat pentru o bună reprezentare în PE pentru oameni care au confirmat şi mai ales pentru un început de speranţă în România, pentru începutul unei noi epoci a politicii româneşti. Sper că alegerile le va aduce parlamentari competenţi şi dedicaţi la Bruxelles şi sper că vor da în ţară un semnal puternic că nu se mai poate face politică oricum, adică minţind, adică nepăsându-ţi de cel care de fapt îţi dă mandatul pentru a-l reprezenta".
Vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai: "Am votat pentru prima şansă de schimbare, care înseamnă Europa. Schimbarea României este necesară, iar Europa este marea noastră şansă. România are nevoie de oameni competenţi, de caracter, care, înainte de a fi membri ai unei familii ideologice, trebuie să fie membri ai României, să vorbească în numele României şi să încerce să reducă decalajele faţă de UE".
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu: "Ca ministru al Agriculturii, sigur, am votat cu gândul că această echipă pe care o trimitem la Bruxelles o să ne ajute să intrăm şi noi în rândul ţărilor europene, să avem o agricultură performantă, să nu mai existe aceste discriminări pozitive care sunt între subvenţiile care se plătesc în România şi cele din Uniunea Europeană, cotele de lapte şi celelalte probleme cu care ne confruntăm. Poate cei care merg acolo vor aborda şi un subiect pe care, de luni de zile, încercăm să-l discutăm cu cei de la comisie, ca aceste ajutoare de stat să fie ajustate puţin şi să li se dea o altă interpretare, pentru că ştim că agricultura românească, în '89, când a intrat în epoca capitalistă, a intrat decapitalizată, fără utilaje performante".
Preşedintele PD-L Dolj, Radu Berceanu: "Am votat cu gândul că, poate, după această toamnă, vom avea o perioadă mai lungă de linişte şi de lucru, pentru că vom mai avea votări şi îi invit pe toţi românii să voteze oriunde ar fi ei, pentru că azi pot vota oriunde şi cu oricine, numai să voteze. Noi, cei de la PD-L, am încercat să prezentăm programul nostru, să prezentăm o serie întreagă de priorităţi europene, dar, din păcate, prea mulţi sunt cu gândul la campania de la toamnă şi s-a cam acoperit încercarea noastră cu tendinţele de a pregăti campania prezidenţială. O să ajungem şi la toamnă, şi să sperăm că, după aia, aproape trei ani o să putem avea puţină linişte electorală, pentru că, de vreo trei ani, avem numai alegeri şi în perioada asta de criză poate că ar trebui să avem puţină linişte şi să încercăm să trecem cu bine această perioadă, care este destul de complicată din punct de vedere economic".
Europarlamentarul Daciana Sârbu, care candidează pentru un nou mandat, a declarat că a votat pentru o echipă puternică, eficientă şi cu experienţă. "În momentul în care se vor face acele raportări la nivel european, sper să fim printre cei harnici", a spus europarlamentarul social-democrat.
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a votat pentru alegerile europarlamentare la secţia de votare amplasată la Ambasada României de la Paris. "Un vot pentru parlamentarii cei mai buni din Parlamentul European", a declarat Elena Udrea în timp ce introducea buletinul de vot în urnă. Ea a adăugat că speră să fie cât mai mulţi români care să voteze duminică, atât în Franţa, cât şi în ţară, pentru că acest vot "este paşaportul nostru pentru Uniunea Europeană". (Vera Albulescu)