x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pleaca Popescu, vine Badalan

Pleaca Popescu, vine Badalan

26 Oct 2004   •   00:00

Generalul Eugen Badalan este de ieri noul sef al Armatei Romane. El a primit chiar de ziua Armatei comanda si drapelul de lupta ale Statului Major General de la generalul Mihail Popescu. Acesta a decis sa intre in politica.

RAZVAN BELCIUGANU

Click pentru a mari imaginea
INLOCUITOR. Generalul Eugen Badalan este noul sef al Statului Major dupa ce predecesorul sau a decis sa intre in politica
Pana ieri, generalul Eugen Badalan a comandat Statul Major al Fortelor Terestre, categoria de forte a Armatei cea mai numeroasa si cea mai implicata in misiunile internationale. Ca sef al Armatei, generalul Eugen Badalan, comandantul cel mai experimentat din tot corpul generalilor, dupa cum l-a caracterizat ministrul Ioan Mircea Pascu, a jurat ca va face "tot ce este omeneste posibil pentru binele Romaniei". Generalul Eugen Badalan isi propune "generalizarea in Armata a standardelor NATO", chiar si din punct de vedere moral si social. Si pentru noul sef al SMG "NATO reprezinta singura organizatie care sa poata sa ne asigure securitatea in viitorul previzibil".

EXEMPLU. Dupa mai bine de 40 de ani in Armata si patru ani petrecuti in fruntea Statului Major General, generalul Mihail Popescu a cerut sa fie trecut in rezerva, asa cum promisese chiar la investire. El va candida la alegeri pe listele parlamentare ale Uniunii PSD+PUR. Desi nu exista nici o prevedere legala in acest sens, generalul Mihail Popescu a dorit ca prin exemplul personal sa instituie cutuma ca, dupa ce ai condus Armata patru ani, sa lasi randul altora. Ca de final de cariera, generalul a prezentat un bilant, amintind ca la preluarea mandatului Armata se afla intr-un "punct critic". Atunci a fost nevoie sa se renegocieze cu Alianta Nord-Atlantica obiectivele de indeplinit. In acel moment, conform lui Mihail Popescu, Armata era in urma cu planul asumat la NATO cu 14 luni. Generalul a mai atras atentia ca "finantarea participarii Armatei la alte actiuni decat cele planificate in bugetul anual trebuie sa se faca din alte surse decat bugetul alocat Apararii". "Cu niste costuri mici se poate sustine o armata auxiliara, nu o armata nationala", a mai spus el.

MESAJ

In ultima zi din cariera de militar, de Ziua Armatei si in prezenta presedintelui Ion Iliescu, premierului Adrian Nastase si ministrului Ioan Mircea Pascu, generalul Mihail Popescu a vorbit cu militarii nostri din Irak. Comandantul Batalionului 812, lt. col. Dorin Blaiu, le-a transmis celor de-acasa: "Trebuie sa demonstram ca nu suntem forta de ocupatie in cele 8 orase si 70 de localitati in care actionam".

×
Subiecte în articol: politic armata generalul