Consilierii PNL vor vota pentru suspendarea PUZ-urilor în cinci sectoare ale Bucureştiului pe o perioadă de 3 luni, timp în care să se remedieze problemele.
Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, anunță că suspendarea celor 5 PUZ-uri de sector și lăsarea Bucureștiului fără niciun fel de reglementare în materie de urbanism, pentru 2 ani, așa cum propune primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, „înseamnă mult”.
„Primarul General a înțeles argumentele noastre pertinente. Această decizie ar înseamna blocarea oricărui proiect de dezvoltare în București, inclusiv a celor care respectă toate normele în vigoare. Nu pot fi alungate proiectele viabile în județele limitrofe. Am cerut Primarului General reducerea termenului de suspendare propus. De la 2 ani la 3 luni. Și a fost de acord”, anunță Violeta Alexandru.
„Avem datoria să identificăm, să vorbim public despre ele pentru că nu avem niciun motiv să ascundem eventuale ilegalități și, foarte important pentru oraș, avem datoria să corectăm cât mai rapid acolo unde s-au identificat probleme. Au fost emise certificate de urbanism cu privire la care se constată încălcări ale legii? Primarul va întreprinde măsurile necesare ca cei care au făcut acest lucru să plătească pentru fapta lor. Funcționarii care emit certificate de urbanism trebuie să respecte legea, Primăria trebuie să ia măsuri să prevină orice abuz, Inspectoratul de Stat în Construcții trebuie să își facă treaba, Procuratura trebuie sesizată, dacă e cazul - nu mă feresc să o spun. Există un lanț de oameni responsabili pentru indisciplina din multe zone din Capitală”, adaugă preşedintele PNL Bucureşti.
Violeta Alexandru a cerut primarului general să lămurească situația juridică a celor care au apucat să depună documentația pentru emiterea autorizației de construcție, pentru obținerea certificatului de urbanism sau a prelungirii certificatelor de urbanism obținute anterior: „În aceste 3 luni așteptăm propunerile de corectare ale PUZ-urilor pe care primarul general Dan le consideră de natură a încălca prevederile legale. PUZ-urile sectoarelor au fost făcute și aprobate de către administrația PSD (sub conducerea primarilor PSD la sectoare și a Gabrielei Firea la Primăria Capitalei) iar abuzurile asupra spațiilor verzi nu vor fi tolerate. Pot face toate presiunile din lume cei care au intrat acum în panică pentru că practicile lor, practici ale unor autentici < rechini imobiliari >, vor ieși la iveală. PUZ-urile au fost intrumente de susținere a pușculiței grupurilor de interese PSD, chiar a clanurilor interlope din jurul acestui partid, ca să nu ne mai ascundem după deget. Toate problemele vor fi extrase și, cu angajamentul primarului general, vor fi corectate”.
Violeta Alexandru spune că PNL nu a votat PUZ-urile coordonatoare atunci când au fost aprobate.
„Bucureștiul este în risc de infrigement pe acest subiect. Dincolo de acest lucru, niciun om de bun simț nu poate fi de acord cu betonarea în devălmășie a întregului oraș, a parcurilor, a zonelor verzi. Între câștig economic și respect pentru spațiile verzi din oraș trebuie să existe un echilibru. Mai pe scurt – trebuie să se respecte legea, iar liberalii susțin că în domeniul construcțiilor, al proiectelor de dezvoltare nu trebuie tolerată nicio încălcare a regulilor. Dar nu pot fi blocate toate pentru că acest lucru asumă că toți antreprenorii din București încalcă reguli și nu este așa. Prin investițiile pe care cei corecți le fac, se colectează venituri la bugetul Bucureștiului, dincolo de salariile pe care le plătesc pentru angajații lor.
3 luni de suspendare a actualelor PUZ-uri este suficient. În timp ce curățăm, trebuie să dăm acestui oraș și o perspectivă corectă de dezvoltare”, arată sursa citată.
Consiliul General al Capitalei are pe ordinea de zi de vineri suspendarea PUZ-urilor sectoarelor 2, 3, 4, 5 şi 6.
Sursa: Mediafax