x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta către ziarişti: Ştiri aflaţi doar la final şi nu se mai fac declaraţii pe scări

Ponta către ziarişti: Ştiri aflaţi doar la final şi nu se mai fac declaraţii pe scări

22 Feb 2010   •   00:00

Noul preşedinte al PSD, Victor Ponta, a declarat, azi, la începutul BPN, că are "o primă veste proastă" pentru jurnalişti, el avertizând că nu va mai face declaraţii pe scările partidului, iar informaţiile din BPN nu vor fi aflate decât la finalul şedinţei.

La prima şedinţă de Birou Permanent pe care o prezidează, ca nou preşedinte ales al PSD, Ponta le-a spus membrilor prezenţi că îşi propune finalizarea, într-o oră, a şedinţei, după ce, înaintea BPN, s-a întâlnit cu Adrian Năstase şi departamentele partidului.

De asemenea, Ponta le-a spus jurnaliştilor că nu va face declaraţii decât în cadrul oficial din sala de presă.

"Am o primă veste proastă, dar care sper să rămână aşa pentru dumneavoastră, dar care sper să rămână aşa, bună pentru noi, că ştirile despre partid, despre BPN, le veţi avea doar la sfârşit, nu în timpul BPN", a afirmat noul preşedinte PSD.

Ponta a adăugat că regula declaraţiilor doar în sala de conferinţe se aplică şi celorlalţi colegi din partid.

"În acelaşi timp, eu, cel puţin, nu voi mai face asbolut nicio declaraţie pe scările celebre ale partidului. Mă veţi găsi în fiecare zi după BPN la sala de conferinţe şi sunt convins că toţi colegii mei vor respecta această regulă, care este în interesul nostru", a conchis Ponta.

×
Subiecte în articol: politic