x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Iohannis şi-a început campania cu o minciună

Ponta: Iohannis şi-a început campania cu o minciună

de Agerpres    |    13 Aug 2014   •   18:29
Ponta: Iohannis şi-a început campania cu o minciună

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că în 2011 a participat şi el la slujba de canonizare a mitropolitului Andrei Şaguna, la care au fost prezenţi atât preşedintele Traian Băsescu, cât şi liderul PNL, Klaus Iohannis.

Premierul l-a acuzat pe Iohannis că şi-a început campania "cu o minciună", în contextul în care liderul PNL a negat că s-ar mai fi văzut cu şeful statului din 2008 încoace.

"Am fost şi eu la acţiunea din 2011, când Klaus Iohannis a stat lângă Traian Băsescu. Nu înţeleg de ce şi-a început campania cu o minciună. Domnul Iohannis are ocazia să recunoască deschis că s-a văzut de multe ori cu preşedintele. Până la urmă, când faci campanie cu oamenii lui Băsescu, ajungi să fii un nou Băsescu", a scris prim-ministrul pe contul său de Facebook.

În sprijinul afirmaţiilor sale, premierul a postat şi două fotografii - una de la slujba de canonizare din octombrie 2011 iar cealaltă de la ceremonia din decembrie 2011, când Klaus Iohannis a fost decorat de şeful statului cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a precizat marţi că din 2008 nu a mai avut nicio întrevedere cu şeful statului şi a catalogat ca fiind o manipulare informaţiile publicate de postul Antena 3 cu privire la o întâlnire a sa cu Traian Băsescu.

"În seara zilei de luni, 11 august, în jurul orei 22:40, postul de televiziune Antena 3 a prezentat o ştire conform căreia eu aş fi mers în vizită la preşedintele Traian Băsescu, la vila sa de protocol. Ceea ce a făcut Antena 3 reprezintă o manipulare şi nu are nicio legătură cu realitatea. În fotografiile prezentate de postul sus menţionat apare maşina mea, în care mă aflam eu, dar acesta este singurul lucru adevărat", a precizat Iohannis, într-un comunicat.

El a adăugat că în acea zi nu a fost în vizită la şeful statului, ci a participat la un eveniment organizat de Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, la Vila Dante, reşedinţă deţinută de Ambasada Statelor Unite.

×
Subiecte în articol: klaus iohannis Victor Ponta