Presedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a declarat, astazi, la Targu-Jiu, ca infiintarea de regiuni, care sa cuprinda mai multe judete, dar care sa aiba o capitala fixa, nu este o solutie, avand in vedere ca vor exista orase si autoritati nedreptatite in aceasta situatie.
"Nu cred ca solutia este sa facem regiuni cu o capitala fixa pentru ca deschidem o cutie a Pandorei si nedreptatim inevitabil pe cineva. Nu cred ca cei din Valcea sau din Slatina, din Craiova sau Drobeta trebuie sa vina la Targu-Jiu ca sa isi rezolve o problema, asa cum nu trebuie sa mearga la Bucuresti. Cred ca ideea de regiune are cu totul si cu totul alt scop - de a pastra ceea ce inseamna descentralizare si ceea ce inseamna pana la urma fiecare autoritate mai aproape de cetatean, de a incerca printr-un consiliu regional sa coordoneze un tip de dezvoltare regionala", a spus Victor Ponta, potrivit Agerpres.
Presedintele PSD a mai precizat ca reorganizarea teritoriala trebuie facuta dupa modelul european, acolo unde exista institutii regionale.
"Asa cum se intampla in Franta si Italia, trebuie sa ai institutii regionale si trebuie sa ai orase care vin si spun ca la Targu-Jiu am capacitatea sa gazduiesc Curtea de Apel Regionala, la Craiova am capacitatea sa gazduiesc Agentia de Dezvoltare; despre asta discutam, nu sa facem acum o batalie intre orase. (...) Exista un model european de dezvoltare regionala, pe acela trebuie sa mergem, nu pe modelul Basescu. Trebuie sa construim regiunile si le vom construi, dar intr-un mod serios si fara sa desfiintam judetele", a mai spus Victor Ponta.