x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta şi PNL, cele mai multe aprecieri şi reacţii pe Facebook

Ponta şi PNL, cele mai multe aprecieri şi reacţii pe Facebook

18 Noi 2016   •   12:14
Ponta şi PNL, cele mai multe aprecieri şi reacţii pe Facebook

Fostul premier Victor Ponta este politicianul român cu cele mai multe aprecieri şi reacţii la postările sale pe Facebook, potrivit unui studiu transmis AGERPRES de OpenLab (Laboratorul de analiză a Datelor din Surse Deschise şi Big Data al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul UBB Cluj), iar în cazul partidelor prima poziţie este ocupată de PNL. 

Gabriel Bădescu, membru în Consiliul ştiinţific al Open Lab, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că Victor Ponta este urmat de Gabriela Firea şi de preşedintele Klaus Iohannis. 

'Analiza interacţiunii de pe paginile de Facebook ale partidelor politice indică câteva răsturnări de clasament în cazul paginilor liderilor politici. Astfel, fostul premier PSD Victor Ponta este politicianul cu cele mai multe reacţii (aprecieri) la adresa postărilor sale, urmat de primarul PSD al Bucureştiului şi de preşedintele Klaus Iohannis. În acelaşi timp, se observă că o formaţiune nou înfiinţată, Partidul România Unită (PRU), şi respectiv preşedintele ei, Bogdan Diaconu, se situează pe aceeaşi a patra poziţie în ierarhiile de ?like'-uri sau reacţii', a menţionat Gabriel Bădescu. 

Potrivit raportului, în cazul partidelor PNL este pe primul loc în ceea ce priveşte reacţiile pe Facebook. 

'Datele indică un volum ridicat de interacţiune cu conţinutul paginilor actorilor principali de pe scena politică. Astfel, Partidul Naţional Liberal (PNL) a atras cel mai important număr de reacţii (?like'-uri), în acest caz aprecieri ale continuţului de pe pagina sa de Facebook şi respectiv de ?share'-uri, adică de diseminări ale conţinutului şi comentarii. PNL este urmat descrescător de alte partide politice parlamentare. Este notabil faptul că Partidul Social Democrat (PSD), care este deţinătorul numărului cel mai mare de fotolii în Parlament, a atras un număr substanţial mai mic de ?like'-uri decât PNL în perioada studiată. Acest fapt indică un nivel de activitate mai redus al electoratului PSD pe Facebook, urmare a unui profil demografic mai larg decât în cazul PNL', spune Gabriel Bădescu. 

Raportul remarcă şi că liderii politici au atras mult mai multe like-uri sau reacţii şi share-uri decât partidele pe care le conduc, aspect care 'pare să susţină o altă ipoteză des întâlnită în ştiinţele politice, conform căreia politica devine tot mai mult o confruntare între personalităţi şi mai puţin între idei şi platforme politice'. 

Cercetarea OpenLab a analizat datele de pe paginile de Facebook ale principalelor partide şi ale politicienilor din România în intervalul 1 ianuarie 2016 - 31 octombrie 2016 şi cuprinde 13.072 de postări pe pagini publice de Facebook şi 868.872 de comentarii aferente acestor postări. 

Potrivit raportului OpenLab (http://openlab.tech/2016/11/17/raport-partide-politicieni-si-facebook/ ), concluzia generală e că în politica românească mediile sociale de comunicare au un rol substanţial şi în continuă creştere, cu un potenţial exploatat într-o măsură limitată de către principalii actori politici. 
AGERPRES

×