x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Predoiu: La PNL s-a referit şeful statului când a zis că există un partid care face reforma

Predoiu: La PNL s-a referit şeful statului când a zis că există un partid care face reforma

18 Mai 2016   •   22:09
Predoiu: La PNL s-a referit şeful statului când a zis că există un partid care face reforma

Candidatul liberalilor la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, şi-a lansat miercuri programul electoral şi sloganul "Soluţii serioase pentru Bucureşti", în faţa a aproximativ 700 de persoane, context în care a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis s-a referit la PNL când a vorbit despre partidele care se reformează.

"Da, noi suntem partidul la care s-a referit şeful statului atunci când a zis că există un partid care face reforma, ei nu fac reformă, ei omoară justiţia în continuare. Noi am făcut sacrificii. Uitaţi-vă pe listele noastre, uitaţi-vă pe lista de la Bucureşti, 80% din listă este înnoită, tineri veniţi din partid, tineri care au carieră în spate, tineri care înseamnă noua generaţie de politicieni a PNL, a Bucureştiului şi, într-o bună zi, a României. (...) Calea este reformarea politicului, nu anihilarea politicului, anihilarea politicului înseamnă anihilarea democraţiei şi noi nu vrem aşa ceva", a spus Predoiu.

El a făcut referire la Copenhaga, despre care a susţinut că este un oraş tihnit care îşi respectă locuitorii şi îşi onorează vizitatorii. "În februarie 2012 mă aflam la Copenhaga la Consiliul JAI. Oraşul m-a surprins, privind amuzat la lămpile fluorescente care luminau din asfalt. Drumul părea o plimbare. Am parcurs un cartier de locuinţe în care toate blocurile aveau geamuri. La un moment dat mi-am dat seama că nu privesc clădiri, ci oameni după o zi de muncă. Am fost surprins a doua zi să văd tineri pe biciclete, pe un ger năprasnic", a spus Predoiu.

În opinia sa, în prezent, Bucureştiul îşi asediază zilnic locuitorii. "Mi-am petrecut ultimele săptămâni studiind oraşul bolnav - oraşul îmbolnăvit de un doctor", a adăugat Predoiu.

Liberalul a precizat că traficul este principala "rană" a Bucureştiului, arătând că va constitui prioritatea sa. "Noi vom rezolva traficul din Bucureşti. Când voi face acest lucru voi fi primarul general care va fi coşmarul oricărui Guvern", a afirmat Predoiu.

El a arătat că va reda "timp" bucureştenilor prin construirea, între altele, a unui sistem de parcări integrate, aplicarea programului unic de călătorie.

Potrivit acestuia, Bucureştiul va fi un oraş eco prin stimularea utilizării de biciclete, a maşinilor electrice, a panourilor solare şi plantarea de arbori. "Voi fi primul primar eco din România. Vom respira aer în acest oraş", a declarat liberalul.

Candidatul PNL a afirmat şi că va face din Primăria Capitalei o instituţie transparentă. "PSD-iştii şi-au făcut primării cu geamuri negre, de Panama. (...) În primăria mea nu va exista corupţie. Voi face din corupţi şoferi neremuneraţi. Va fi primăria cu zero corupţie. Gata cu corupţia! Şase sectoare - zero corupţie!", a mai spus Predoiu.

El a promis că va fi construit un mare spital regional în sectorul 3, iar unităţile medicale vor fi transformate în "fabrici de sănătate".

În plus, Predoiu a afirmat că Bucureştiul are nevoie de o viziune globală, dar şi de parteneriate public-private. "Vom face din Bucureşti o oază de investiţii, pentru tinerii noştri care au aur în minte, vreau să-şi facă o carieră aici", a arătat Predoiu.

Candidatul liberalilor a subliniat şi că se va face la Bucureşti o bancă de investiţii. "Dragostea mea va îmbrăca întregul oraş", a susţinut Predoiu.

El a făcut apel la bucureşteni să vină la vot pe 5 iunie. "Trebuie să învingem PSD în Bucureşti. Nu este totul perfect în partidul nostru, dar noi, spre deosebire de ceilalţi, facem reforma. (...) PNL este singurul partid care poate învinge PSD în Bucureşti şi în ţară. Nu vă pierdeţi cu firea, veniţi la vot pe 5 iunie, firea lor nu este şi firea noastră. PSD-ul nu este în firea Bucureştiului!", a declarat acesta.

De asemenea, Ciprian Ciucu, propunerea liberalilor pentru funcţia de viceprimar, a menţionat că PNL este singurul partid care are resurse credibile de competenţă şi integritate.

"Primăria şi puşcăria sunt lucruri diferite. Nu se poate ca o bancă pe care stăm în parc să coste 4.000 de euro", a declarat Ciucu.

Predoiu şi-a lansat programul electoral printr-un eveniment organizat după modelul unei conferinţe motivaţionale într-o clădire de birouri de la ieşirea din Capitală.

La eveniment au participat preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Petru Lucaci, profesorul de arhitectură şi urbanism Dorin Ştefan, producătorul de film Vlad Păunescu, managerul în domeniul auto Sorin Buşe, care au transmis mesaje de susţinere pentru Cătălin Predoiu.

De asemenea, au participat copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, actriţa Stela Popescu, soprana Felicia Filip.

Evenimentul la care au fost prezenţi aproximativ 700 de oameni s-a încheiat cu piesa "We are the champions".

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: catalin predoiu pnl