x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Președintele Consiliului Național al PSD spune că nu este „un moment foarte bun neapărat pentru o moțiune de cenzură”

Președintele Consiliului Național al PSD spune că nu este „un moment foarte bun neapărat pentru o moțiune de cenzură”

16 Apr 2021   •   14:21
Președintele Consiliului Național al PSD spune că nu este „un moment foarte bun neapărat pentru o moțiune de cenzură”
Sursa foto: Hepta

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dînbcu, a declarat, vineri, la RFI, că social-democrații nu sunt interesați că intre la guvernare ca să participe la jocul de șantaj dintre PNL și USR PLUS.

„Dacă această criză nu se rezolvă, putem să mergem la Cotroceni, dacă suntem chemați și să propunem un premier și un program de guvernare alternativ, pe care îl avem. Altfel, vom monitoriza și cerem de urgență ca această coaliție aflată la guvernare să rezolve aceste probleme politice în interiorul ei, pentru ca România să poată face față acestei crize”, spune social-democratul.

De asemenea, Vasile Dîncu a declarat că nu crede că este momentul potrivit pentru o moțiune de cenzură.

„Nu cred că este un moment foarte bun neapărat acesta pentru o moțiune de cenzură. Mai au o șansă cei care sunt în acest moment la guvernare să găsească o soluție rapidă. Dacă nu vor găsi o soluție rapidă, atunci invităm ca o parte dintre ei, cei nemulțumiți, să vină alături de noi, să facem o moțiune de cenzură, dar nu este în acest moment și în actuala situație chiar momentul pentru a specula această criză cu o moțiune de cenzură. Așteptăm însă să fie raționali și să rezolve rapid această criză. Dacă nu, o moțiune de cenzură se impune, însă nu vom face o moțiune de cenzură de spectacol, ci numai una care trece cu siguranță și care produce o altă soluție politică mai bună”, a declarat Vasile Dîncu

×
Subiecte în articol: vasile dincu motiune de cenzura