x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Preşedintele TSD, Mihai Sturzu: Lupul Băsescu umblă azi nestingherit prin România, în blană de Iohannis

Preşedintele TSD, Mihai Sturzu: Lupul Băsescu umblă azi nestingherit prin România, în blană de Iohannis

12 Aug 2014   •   13:48
Preşedintele TSD, Mihai Sturzu: Lupul Băsescu umblă azi nestingherit prin România, în blană de Iohannis

Mihai Sturzu, preşedintele TSD, afirmă că desemnatul ACL la preşedinţie, Klaus Iohannis, va fi un continuator al regimului lui Traian Băsescu.

"O vorbă înţeleaptă din popor zice "spune-mi cu cine eşti prieten, ca să-ţi spun cine eşti". Despre Iohannis ştim că este prieten la cataramă cu oamenii lui Băsescu, cei care au pus România pe butuci în perioada 2009-2012. Iohannis se laudă acum cu aceşti oameni şi cu forţa lor. Speră că aceşti oameni, care l-au ajutat pe Băsescu să devină preşedinte, îl vor ajuta şi pe el să ajungă la Cotroceni. Speră că regimul care l-a făcut preşedinte pe Băsescu a doua oară şi care l-a scăpat la referendum, îl va ajuta şi pe el", susţine Mihai Sturzu într-un comunicat.

"Găsesc inacceptabil, mai ales că e vorba de un fost aliat, PNL, ca actualul său preşedinte să vorbească mai mult despre forţa organizatorică a PDL, să îi laude mai mult pe pedelişti decât pe propriul său partid. Este umilinţa maximă la care pot fi supuşi votanţii PNL din 2012 şi chiar din 2014, care nu ar fi bănuit niciodată trădarea votului lor, trocul făcut de Iohannis – sprijin la prezidenţiale contra salvarea Regimului Băsescu.

Un lucru este cert, urmărind discursul de ieri al candidatului Klaus Iohannis: acesta vrea reinstaurarea regimului Băsescu. Traian Băsescu nu a dispărut, ci şi-a găsit o haină nouă, cu croială nemţească. Lupul umblă azi neschingherit prin România, în blană de Iohannis", mai spune preşedintele TSD.


×