x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primim la redactie - Dinescu ii scrie lui Ralu Filip

Primim la redactie - Dinescu ii scrie lui Ralu Filip

23 Mai 2006   •   00:00

"In numarul 3974 de luni 22 mai, a.c. al cotidianului Jurnalul National, in cadrul rubricii «Puncte de vedere», teoretic echidistantul (in calitate de sef CNA) domn Ralu Filip produce, cu «manie proletara», si iz stalinisto-stahanovist, un material de «executare» a subsemnatului, in maniera si demn de vigilenta tovarasilor inceputului anilor ’50, intitulat «Militia si Procuratura, instrumente de lucru ale Securitatii». (…)Nu mica ne-a fost insa mirarea, constatand ca excesul de testosteron sau de foliculina (dupa caz) i-a fost provocat distinsului domn si fost tovaras nu de propriile-i amintiri, ci de un amendament propus de noi la «OUG nr. 16/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si DECONSPIRAREA SECURITATII (subl. ns.) ca politie politica». (…) Luam in discutie, in schimb, calitatea de aparator al Justitiei pe care si-o aroga dl. Filip din postura de fost membru al incriminatei Procuraturi. (…) Amendamentul incriminat se referea la titlul Legii, care, in mod obligatoriu, trebuie sa respecte continutul. Motiv pentru care am propus, ca specialist, forma - «Lege privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie politica comunista», cu explicatia: deoarece, prin OUG nr. 16/2006, initiatorul modifica si completeaza Legea nr. 187/1999, «ca urmare, trebuie mentinut titlul Legii nr. 187/1999». Clar ca lumina zilei pentru orice invatacel la Drept! Nu insa si pentru procurorul care se pretinde ceea ce nu a fost si nu va fi niciodata - jurnalist! (…) In opinia d-sale, atitudinea subsemnatului n-ar trebui sa mire «pe nimeni», deoarece «PRM este compus din multi fosti militieni, procurori si securisti», fiind «un partid cameleonic, intrat deja in descompunere», scl, scl. Daca am fi fost persoana descrisa de dl. Ralu Filip, i-am fi raspuns simplu, in maniera d-sale: « - Domnule, esti un stupid!»", i-a transmis ieri senatorul PRM, Valentin Dinescu, presedintelui CNA, Ralu Filip, intr-un drept la replica trimis la redactie, avertizandu-l ca e posibil sa-l dea in judecata.

PRECIZARI. "Despre amendamentul domnului senator si despre scopul urmarit am citit in presa si consider ca am libertatea de a-mi exprima parerea in legatura cu aceasta initiativa legislativa. Domnul senator se afla intr-o situatie jenanta data de faptul ca a scris doua file si jumatate axate pe opinia-certitudine si anume ca eu as fi fost procuror. Nimic mai fals. Am fost si sunt avocat. Mai mult decat atat am refuzat in doua randuri posibilitatea de a deveni procuror. E dreptul domnului Dinescu sa apere imaginea si memoria epocii Ceausescu si imi pare rau ca disparitia acestei epoci ii creeaza atata suferinta. Culmea este ca in situatia in care aceasta epoca n-ar fi disparut, domnul Dinescu nu ar fi ajuns senator al Romaniei. Din pacate nu a inteles nimic din sensul real al celor intamplate in decembrie 1989", a tinut sa precizeze Ralu Filip, constatand ca Valentin Dinescu nu si-a contestat declaratia prin care a cerut sa se reduca din puterea CNSAS.

CRITICI
"In mod surprinzator insa, cu un limbaj demn de acuzatorii publici (declarati "ai poporului") din anii ocupatiei sovietice, d-sa ne acuza ca ne-am facut datoria, incercand sa traducem, in limbaj juridic, o lege facuta, oricum, cu picioarele" - Valentin Dinescu, senator PRM

×
Subiecte în articol: politic filip dinescu