După ce cu o zi în urmă sfidase Parlamentul cerând dizolvarea comisiei de anchetă special constituită în cazul ei, ieri la audieri, ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat că, probabil, a greşit când a interpretat Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Monica Iacob Ridzi a trimis luni conducerii Camerei Deputaţilor o scrisoare în care afirma că, în temeiul Legii 304 coroborat cu Regulamentul Camerei, solicită conducerii instituţiei să ia act "că ancheta parlamentară încetează de drept" ca urmare a faptului că s-au declanşat procedurile urmăririi penale în dosarul 147/P/2009 al DNA. Audiată ieri în comisia parlamentară, special constituită în cazul "Ziua Tineretului", Ridzi nu a mai fost atât de sigură pe ea şi a declarat că a considerat că "această comisie de anchetă îşi încetează de drept activitatea, că transmiterea tuturor documentelor către DNA este suficientă". "Probabil că am greşit. Tocmai de aceea vă rog astăzi să-mi daţi un răgaz să vă trimit toate documentele solicitate", a spus Ridzi adăugând că până vineri va trimite o parte din contracte comisiei şi până luni, restul. "Pentru că, între timp, vă spun că în fiecare zi îmi sunt solicitate de DNA documente. Au început deja audierile în acest caz, au venit de mai multe ori la minister", a susţinut ministrul. Anterior venirii la Parlament, ea a avut o întâlnire de 20 de minute cu premierul Boc, la Palatul Victoria.
AUDIT INTERN ŞI EXPERTIZĂ INTERNAŢIONALĂ
În cadrul audierilor, ministrul Tineretului a anunţat că a cerut un audit intern al cărui rezultat e aşteptat în această săptămână şi că intenţionează să comande o expertiză unei companii internaţionale care să facă un raport cu privire la derularea contractelor incriminate. "Solicit acestei companii să facă o analiză dacă între mine şi rudele mele până la gradul trei şi cele două companii şi asociaţii lor există vreo legătură sau dacă există vreo legătură între acele companii şi vreun angajat al MTS. Le voi cere să spună destinaţia finală a sumelor alocate firmelor care au derulat contractele la evenimentele din 1-2 mai", a spus Ridzi. Ea a menţionat că va cere companiei şi "un studiu comparativ de piaţă" şi să analizeze "costul serviciilor conexe din cadrul evenimentelor de la Costineşti, dar şi ale evenimentelor din ţară". Monica Iacob Ridzi a negat orice legătură cu firmele care au organizat evenimentele din 1-2 mai şi şi-a făcut mea culpa că nu a comunicat "în cel mai fericit mod cu mass-media şi opinia publică". Ridzi a mai arătat că a fost obligată să accepte contractele atribuite de o comisie din minister, că nu are cunoştinţe despre existenţa unei oferte de 1.400 de euro pentru o scenă, că nu a încheiat contracte pentru a achiziţiona ştiri şi că va demisiona în cazul în care se va începe urmărirea penală în cazul său. După audieri, preşedintele comisiei de anchetă Alina Gorghiu a declarat că Monica Ridzi va fi audiată din nou, săptămâna viitoare, apreciind că ieri aceasta a venit nepregătită. Gorghiu a adăugat că la peste 80% din întrebări, Ridzi a răspuns "prin poziţii de genul nu ştiu, am să vă informez în scris, vom vedea, vă vor informa directorii din minister", iar majoritatea membrilor comisiei sunt nemulţumiţi de această prestaţie.
Citește pe Antena3.ro