x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Promisiunea lui Ciolacu: „În 2023 și 2024 vom întoarce în economie 8-10% din PIB, de cinci ori mai mult decât în trecut”

Promisiunea lui Ciolacu: „În 2023 și 2024 vom întoarce în economie 8-10% din PIB, de cinci ori mai mult decât în trecut”

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2023   •   22:20
Promisiunea lui Ciolacu: „În 2023 și 2024 vom întoarce în economie 8-10% din PIB, de cinci ori mai mult decât în trecut”
Sursa foto: Hepta

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță că următorul guvern va aduce în economie 8-10% din PIB, de cinci ori mai mult decât guvernările trecute.

Ciolacu susține că 19 proiecte de investiții în valoare de 6,4 miliarde de lei, din care 2,2 miliarde ajutor de stat, au fost aprobate săptămâna aceasta prin schema derulată de Ministerul Finanțelor. Acestea înseamnă „un efect triplu de multiplicare în economie și peste 4 mii de noi locuri de muncă care vor fi create”, a explicat liderul PSD.

„Vom contribui astfel la dezvoltarea unor Industrii competitive în România: industria auto, industria materialelor de construcții, industria alimentară, industria IT, industria farmaceutică, activități de asistență spitalicească și fabricarea produselor din cauciuc. Aceasta este singura cale structurală de a atinge cele 3 mari obiective ale guvernării: creștere economică prin producție și investiții în România, stoparea creșterii prețurilor și refacerea puterii de cumpărare și crearea de locuri de muncă mai multe și mai bine plătite”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Liderul PSD a mai anunțat că următorul guvern își propune să colecteze de cinci ori mai bine decât fostele cabinete.

„Am promis că vom trece de la economia bazată pe consum de bunuri din import la economia bazată pe producție aici, în România. În 2023 și 2024 vom întoarce în economie și pentru populație 8-10% din PIB, de 5 ori mai mult decât în timpul guvernărilor anterioare”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Conform înțelegii cu PNL, PSD va numi viitorul premier, în urma rotativei guvernamentale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu promisiune