x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Propunere de modificare a Legii SRR şi SRTv, depusă de preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului

Propunere de modificare a Legii SRR şi SRTv, depusă de preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului

18 Feb 2016   •   17:12
Propunere de modificare a Legii SRR şi SRTv, depusă de preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media a Senatului, Georgică Severin, a depus, miercuri, la Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, anunţă un comunicat al comisiei, postat joi pe site-ul Senatului.

"Principala intervenţie legislativă constă în separarea celor două funcţii: cea de preşedinte al consiliului de administraţie de cea de director general", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

De asemenea, dată fiind precaritatea resurselor financiare ale SRTv, iniţiatorii propun instituirea posibilităţii ca achiziţia de licenţe, producţia şi difuzarea evenimentelor de importanţă majoră cu caracter cultural, artistic şi sportiv, interne sau internaţionale, să poată fi finanţată din fonduri alocate de la bugetul de stat.

În adresa către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, semnată în numele iniţiatorilor de senatorul PSD Georgică Severin, se cere adoptarea în procedură de urgenţă. AGERPRES

×