x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Protest al senatorilor USR la finalul şedinţei în care au fost adoptate legile Justiţiei

Protest al senatorilor USR la finalul şedinţei în care au fost adoptate legile Justiţiei

26 Mar 2018   •   21:30
Protest al senatorilor USR la finalul şedinţei în care au fost adoptate legile Justiţiei

 Senatorii USR au protestat, luni, la finalul şedinţei în care au fost adoptate legile Justiţiei, cu regulamentul Senatului în mână şi cu pancarte galbene sub forma unei palme inscripţionate cu textul "Toţi pentru justiţie", susţinând că dezbaterea a fost "un simulacru, iar regulamentul nu a fost respectat în nenumărate rânduri".

Pancartele galbene au stat "la vedere" în timpul dezbaterilor pe legile Justiţiei, pe pupitrele senatorilor USR.

"Am protestat mergând în faţă şi arătându-le că totuşi există legi, există un regulament al Senatului pe care nu sunt capabili să-l respecte nici măcar ei, cei care l-au făcut. Am protestat în principal împotriva faptului că dezbaterea a fost doar un simulacru de dezbatere. În primul rând, nu ni s-a dat voie, reprezentanţilor noştri şi ai celorlalte partide, să luăm cuvântul de mai multe ori, cum este stipulat în regulament. Interdicţie nu există, a fost inventată de PSD. Nu ni s-a dat voie să motivăm voturile, ceea ce este absolut de neacceptat, au fost introduse amendamente în plen, în condiţiile în care trebuia să votăm să acceptăm o astfel de procedură. Deci, faptul că ne ignoră şi îi ignoră pe cei care sunt interesaţi de modul în care se construiesc legile, respectiv magistraţii, ignoră parlamentarii şi regulamentele parlamentare complet", a precizat senatorul USR Radu Mihail.

Senatul a adoptat, luni, în calitate de Cameră decizională, modificările la Legile Justiţiei - 304/2004 privind organizarea judiciară, 317/2004 privind funcţionarea şi organizarea CSM şi 303/2004 privind statutul magistraţilor ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: protest senatori usd legile justitiei