x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Protocol pentru scădere a cifrei de şcolarizare la studii superioare şi creştere la şcoli de meserii

Protocol pentru scădere a cifrei de şcolarizare la studii superioare şi creştere la şcoli de meserii

de Mediafax    |    19 Sep 2013   •   19:37
Protocol pentru scădere a cifrei de şcolarizare la studii superioare şi creştere la şcoli de meserii

Ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a anunţat, joi, că a încheiat un protocol cu ministrul Educaţiei în baza căruia va scădea cifra de şcolarizare pentru studiile superioare la învăţământ de stat şi va creşte cifra de şcolarizare pentru şcolile de meserii.

"Am făcut un protocol cu ministrul Educaţiei să scădem cifra de şcolarizare pe studii superioare. Vorbesc de cifra de şcolarizare la stat, unde banii sunt de la buget, ce fac universităţile private, că părintele vrea să-l trimită acolo să aibă o diplomă să stea cu ea raft, e problema lui, dar banii de la buget mă interesează, cum se gestionează şi atunci am făcut un protocol cu domnul ministru Pricopie", a declarat Maria Grapini, joi, la Mamaia.

Ea a explicat că trebuie să scadă cifra de şcolarizare pentru studiile superioare acolo unde nu există corespondent în piaţa muncii şi că trebuie dezvoltat şi învăţământul dual, care îmbină teoria cu practica.

"Ministerul Educaţiei să scadă treptat cifra de şcolarizare că dacă n-ai corespondent în piaţa muncii, nu mai şcolarizezi la studii superioare şi să crească cifra de şcolarizare la şcolile de meserii. Am crescut în acest an, dacă verificaţi, faţă de anul trecut şi anii din urmă, cifra de şcolarizare în şcolile de meserii, dar am început să înfiinţăm învăţământul dual după modelul german şi austriac şi continuăm pentru că în bazinele de industrie, unde avem cea mai mare nevoie de meserii, învăţământul dual rezolvă cel mai bine problema. Adică, cu acea practică şi teorie cum era pe vremea când eram eu inginer tehnolog, deci exista acest învăţământ dual”, a susţinut Grapini.

Ministrul a participat, joi, la o întâlnire de lucru cu tema “Oportunităţi şi probleme ale IMM-urilor în contextul economic actual”, organizată de către Federaţia Patronală a Textilelor, Confecţiei şi Pielăriei, la Mamaia.

×