x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD anunta depunerea unei motiuni de cenzura impotriva guvernului

PSD anunta depunerea unei motiuni de cenzura impotriva guvernului

21 Aug 2021   •   11:53
PSD anunta depunerea unei motiuni de cenzura impotriva guvernului
Sursa foto: Lucian Alecu

Secretarul general al PSD Paul Stănescu anunță că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură la adresa Givernului Cîțu. Trebuie opriți înainte de a transforma cu totul România într-o țară penală, dar liberală”, susține Paul Stănescu.

Reprezentantul PSD are acuzații grave la adresa guvernanților.

„Cu un condamnat în fruntea executivului și viitor președinte de partid, Iohannis și PNL-ul nu mai au dreptul să vorbească despre statul de drept. Depunerea candidaturii premierului Cîțu la președinția PNL echivalează cu susținerea necondiționată a președintelui Klaus Iohannis pentru un penal. Sub conducerea lui Klaus Iohannis, România a bifat astfel o premieră internațională ca un guvern democratic și un partid istoric să fie conduse de un politician care a făcut închisoare, iar politica oficială de stat să devină Doar Penali în funcții publice”, a explicat secretarul general al PSD Paul Stănescu.

Ca urmare, reprezentantul PSD anunță că partidul de opoziție va depune o moțiune de cenzură.

„Penali și mincinoși! Minciuna a devenit emblema acestui Guvern. Cu Pinocchio în frunte, încrederea în executiv este la pământ, astfel încât două treimi din români simt direcția greșită și se întreabă, firesc, în ale cui buzunare se află halucinanta creștere economică cu 13%? Pentru toate aceste motive vom depune moțiune de cenzură! Trebuie opriți înainte de a transforma cu totul România într-o țară penală, dar liberală”, a precizat Paul Stănescu.

O altă moțiune de cenzură care a vizat Guvernul Cîțu a fost respinsă în Parlament în luna iunie.

×
Subiecte în articol: Paul Stanescu motiune de cenzura