x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PUR Prahova - "Filiala exista si este la fel de puternica, spre disperarea multo

PUR Prahova - "Filiala exista si este la fel de puternica, spre disperarea multo

01 Oct 2004   •   00:00
PUR Prahova - "Filiala exista si este la fel de puternica, spre disperarea multo

Membrii PUR Prahova au analizat stadiul in care se afla organizatia, cu o luna inaintea inceperii campaniei electorale, in cadrul unei intalniri interjudetene care a avut loc miercuri seara, la Casa Sindicatelor din Ploiesti.

DANA PICIU

"Filiala Prahova exista si este la fel de puternica pe cat era si inainte de plecarea fostului lider, Florin Anghel. Spre disperarea multora, zestrea cu care s-a laudat fostul nostru coleg ca pleaca la PNL este mica. Din cele 92 de filiale, cat numara organizatia noastra, au plecat noua lideri impreuna cu apropiatii lor. Din 160 de consilieri locali au plecat 31 si avem semnale ca multi dintre cei plecati regreta deja pasul facut", a declarat Darius Mesca, presedintele PUR Prahova. El a mai spus ca organizatia pe care o conduce va avea si la alegerile generale rezultate la fel de bune precum cele din alegerile locale.

REZOLUTIE. In cadrul intrunirii zonale, reprezentantii PUR au adoptat o rezolutie cu privire la masurile de sustinere a intreprinzatorilor autohtoni care rezuma, de fapt, strategia cu care PUR contribuie la programul de guvernare al Uniunii Nationale PSD+PUR in domeniul economic. Documentul prevede dezvoltarea sectorului de intreprinderi mici si mijlocii prin simplificarea si imbunatatirea cadrului legislativ si administrativ, simplificarea procedurilor necesare infiintarii societatilor comerciale, imbunatatirea accesului IMM la finantare prin participarea la programe cu sprijin financiar extern si/sau de la bugetul de stat si la instruire in vederea participarii la programele comunitare specifice domeniului tehnologiei informatiei.

Documentul mai prevede continuarea capitalizarii si reprezentarii teritoriale a Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, imbunatatirea ofertei de servicii pentru IMM-uri. In conceptia Partidului Umanist, "dezvoltarea IMM-urilor reprezinta o optiune strategica, nationala, ele fiind principalul vector al dezvoltarii economice, sociale si al cresterii nivelului de trai al tuturor categoriilor de populatie".

ADEZIUNE

Senatorul Romeo Hanganu, fost lider al PD Prahova, a devenit membru al PUR. El a fost prezentat la intalnirea de miercuri seara de presedintele partidului, Dan Voiculescu. "Un om politic ce a dovedit moralitate, demnitate, corectitudine, pe care - din pacate - cu greu le mai gasesti in ziua de azi, a hotarat, dupa o lunga chibzuinta, sa fie colegul nostru si s-a inscris in PUR", a spus liderul PUR. Hanganu, care a fost prefect de Prahova si primar al Ploiestiului, a spus ca "singura politica viabila in Romania este o constructie liberala in cea mai mare parte, dublata de o componenta sociala puternica. Consider ca acesta este viitorul Romaniei si PUR intruneste cel mai bine aceste conditii".
×
Subiecte în articol: politic