Reducerea dependenței de petrol în transporturi este foarte importantă, iar din acest motiv România susține inițiativa Parlamentului European și a Consiliului European privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi, a declarat joi Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene - Transport, Telecomunicații, Energie (TTE) - secțiunea Transporturi, care a avut loc la Bruxelles, informează agerpres.ro.
"Susținem această inițiativă, care stabilește direcția de dezvoltare a sistemului european de transport pe termen lung, deoarece reducerea dependenței de petrol în transporturi este foarte importantă. Un astfel de semnal este esențial pentru a mobiliza capitalul privat, nu numai în ceea ce privește dezvoltarea vehiculelor, dar și în ceea ce privește implementarea infrastructurilor de alimentare cu combustibili alternativi", a declarat Ramona Mănescu.
Principalul subiect al reuniunii îl constituie Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi, propunere ce vizează două moduri de transport: rutier și naval, pe rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T).
"Obiectivul general al inițiativei este de a asigura furnizarea unei rețele suficiente de infrastructură, favorizând astfel pătrunderea pe piață a vehiculelor și a navelor pe bază de combustibili alternativi. Propunerea vizează implementarea unei astfel de infrastructuri până în 2030", se mai spune în comunicat.
Pe agenda de lucru a reuniunii au mai figurat subiecte legate de stadiul dezbaterilor pe marginea regulamentului privind Agenția pentru Căi Ferate a Uniunii Europene, precum și regulamentul referitor la drepturile pasagerilor în transportul aerian.