x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Război total între Nicușor Dan și Gabriela Firea

Război total între Nicușor Dan și Gabriela Firea

de Ion Alexandru    |    28 Oct 2020   •   09:46
Război total între Nicușor Dan și Gabriela Firea

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a acuzat-o, ieri, pe Gabriela Firea, primar general în exercițiu, că a blocat plata stimulentelor financiare pentru adulții cu dizabilități din Capitală. În replică, Firea îl acuză pe Dan că răspândește minciuni, că falsifică realitatea și că a câștigat alegerile prin manipulare și furt. 

„Gabriela Firea a oprit plata stimulentului financiar pentru adulții cu dizabilități din București. Adică a făcut exact ceea ce ne acuza pe noi, în mod mincinos, în timpul campaniei electorale! Cinism și bătaie de joc până în ultima zi de mandat – de asta au parte bucureștenii de la primarul general încă în funcție”, a scris, ieri, pe pagina sa de socializare, Nicușor Dan. Potrivit acestuia, imediat ce își va prelua funcția de primar general, se va ocupa de rezolvare acestei probleme, iar beneficiarii stimulentului financiar își vor primi banii la care au dreptul.

„Niciun beneficiar de plăți sociale nu va suferi din pricina incompetenței și batjocurii actualei conduceri a primăriei. În schimb, clienții politici ai PSD, oamenii înșurubați abuziv în funcții și beneficiarii de contracte politice vor da socoteală”, a adăugat Nicușor Dan.

 

Replică acidă a fostului primar

Răspunsul Gabrielei Firea nu a întârziat să apară. Tot prin intermediul unei postări primarul în exercițiu arată că afirmațiile edilului ales este un „fake news marca Nicușor «Plicușor» Ban”. „Azi minte că «am oprit» plata stimulentelor financiare pentru persoanele cu dizabilități. Adică eu am «oprit» ceva care se achită lunar, datorită unui proiect inițiat și sustinut de mine, de aproape trei ani! Mare ți-e grădina, Doamne! Dar nu mai sunt «pomeni»? Că așa zicea domnul în campanie. Că toate stimulentele sociale sunt pomeni care trebuie anulate! Acum plânge ipocrit după ele?”, scrie Gabriela Firea.

Conform acesteia, stimulentele pentru copiii cu dizabilități, în valoare de 1.000 de lei lunar sunt deja plătite. Stimulentele pentru adulții cu dizabilități, în valoare de 500 de lei lunar, se plăteau, de obicei, în ultima zi a lunii sau în primele zile din luna următoare. „Situația financiară este grea și au contribuit din plin domnii Orban și Cîțu (…) care au diminuat lunar cota din impozitul pe venit alocată Primăriei Capitalei. (…) Un comportament odios la adresa bucureștenilor, doar ca să mă pedepsească pe mine politic”, a adăugat primarul în exercițiu.

 

Firea: „Ați câștigat prin furt”

„Domnule Plicușor Nicușor Dan, eu m-am descurcat patru ani de zile, sub toate guvernele, inclusiv cel de austeritate al PNL! Nu mai răspândiți minciuni! Nu mai falsificați realitatea! Ați câștigat prin manipulare și furt! Acum, treceți la treabă”, a conchis Firea 
 

×
Subiecte în articol: nicusor dan gabriela firea