Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Târgoviște, că va avea dialog cu președintele Klaus Iohannis și nu se va reveni "la vremurile cu ceartă în public''.
Întrebat de jurnaliști cum comentează recentele declarații ale președintelui Iohannis, Ponta a răspuns: ''Discutăm întotdeauna și dialogăm și, repet, dacă dumneavoastră sperați să ne întoarcem la vremurile lui Băsescu cu ceartă în public, nu se va întâmpla. Și nu se întâmplă: anume ceartă în public''.
Victor Ponta a adăugat că sâmbătă la prânz se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis la recepția de la Palatul Cotroceni oferită cu ocazia Zilei Europei, informează Agerpres.
De asemenea, premierul Victor Ponta a postat pe pagina personală de Facebook un comentariu ironic cu trimitere la vizitele sale externe.
”Toată lumea ne tratează, într-adevăr, ca pe europeni, nu doar când merg eu la Strasbourg sau la Bruxelles - mi se mai întâmplă să merg de capul meu pe acolo - dar toată lumea mă primeşte bine, mă cunoaşte demult şi facem lucruri bune împreună, dar mai ales europarlamentarii noştri sunt oameni care au proiecte importante şi se bat pentru România şi ideile social-democrate,” scrie premierul pe pagina sa de Facebook.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că premierul Victor Ponta nu a discutat cu el în prealabil despre vizita pe care a efectuat-o în state din zona Golfului Persic, arătând că aceasta este o "metodă inedită de a face politică externă".
Șeful statului a precizat că premierul Victor Ponta l-a informat după ce a revenit din vizita din statele arabe că a avut "niște discuții senzaționale". "Nu știm exact despre ce, dar se pare că au fost foarte bune. Este o metodă inedită de a face politică externă, fiecare de capul lui, dar probabil așa a înțeles dl prim-ministru că trebuie să se întâmple în politica externă", a spus Iohannis.
El a susținut că nu îi solicită premierului lucruri extraordinare, ci o discuție lămuritoare înainte de astfel de vizite externe.
Pe de altă parte, Iohannis a declarat că Guvernul a pregătit prost implementarea cardului de sănătate. "Este o problemă reală. Guvernul a pregătit prost implementarea cardului de sănătate. Am văzut mii de oameni care stau la cozi, dar care nu pot beneficia de serviciile de sănătate la care sunt îndreptățiți. Este un scandal public", a afirmat președintele.