x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Reacție DURĂ a lui Radu Tudor: Un prim gest de sfidare al majorității PSD-ALDE

Reacție DURĂ a lui Radu Tudor: Un prim gest de sfidare al majorității PSD-ALDE

04 Ian 2017   •   12:54
Reacție DURĂ a lui Radu Tudor: Un prim gest de sfidare al majorității PSD-ALDE

Şedinţa Comisiilor reunite de apărare din Parlament, în care a fost audiată Carmen Daniela Dan, propusă pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne, s-a desfăşurat miercuri cu uşile închise, iar incidentul a intrat în atenția jurnalistului Radu Tudor, care a avut o reacție dură pe blogul personal:

„Un prim gest de sfidare și de panică al majorității PSD-ALDE în Parlament: presa a fost dată afară din comisia ce trebuie să o audieze pe Carmen Dan, fostul prefect de Teleorman propus ministru de interne.

Audierile pentru toți ceilalți candidați au fost publice.

PSD și ALDE au votat în comisie ca presa să fie scoasă din sala pe motive că „se discuta aspecte de siguranță națională”. O aberație susținută de parlamentari, câtă vreme candidatul nu este încă ministru și nu are acces la informații secrete, iar MAI nu se ocupă de siguranța națională ci de ordinea publică. Siguranța națională este atributul SRI.

Temerile presei sunt că respectiva candidată, Carmen Dan, nu stăpânește aspectele simple și elementare necesare pentru a deține funcția de ministru al afacerilor interne.

În cele câteva zile cât a deținut președinția Comisiei Juridice din Senat, Carmen Dan s-a remarcat prin necunoașterea unor termeni juridici elementari, deși spune că este absolventă de drept.

Sunt curios dacă noii șefi ai Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, vor avea vreo reacție la acest abuz și comportament nedemocratic, decis chiar de parlamentarii partidelor pe care aceștia le conduc”, a scris jurnalistul Radu Tudor pe blogul său.

×