x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rezultate Exit poll IRES: Victorie CATEGORICĂ pentru PSD

Rezultate Exit poll IRES: Victorie CATEGORICĂ pentru PSD

11 Dec 2016   •   21:03
Rezultate Exit poll IRES: Victorie CATEGORICĂ pentru PSD
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Rezultate Exit poll alegeri parlamentare 2016. PSD a câștigat alegerile parlamentare din 2016 și, teoretic, poate forma majoritatea parlamentară împreună cu ALDE, potrivit exit-poll-ului IRES.

PSD a obținut 45,8 la sută din voturi la alegerile legislative din 2016, urmat de PNL cu 20,8 la sută din voturi, potrivit estimărilor exit-poll-ului IRES, realizat la comanda Digi24, pe baza datelor culese până la ora 20:00.

 

ALDE ar avea 6,3 la sută din voturi, astfel că o coaliție PSD-ALDE ar avea, teoretic, peste 50 la sută din voturi.

Al treilea cel mai bun rezultat aparține USR-ului, cu 9,2 la sută din voturi. În Parlament mai intră UDMR, care ar fi obținut 6,7 la sută din sufragii.

Potrivit sondajului, PMP și PRU ar urma să NU intre în Parlament.

REZULTATE EXIT-POLL IRES - ora 21:00 (date culese până la ora 20:00)

PSD - 45,8 la sută

PNL - 20,8 la sută

USR - 9,2 la sută

ALDE - 6,3 la sută

UDMR - 6,7 la sută

PMP - 4,7 la sută

PRU - 2,5 la sută

Sunt opţiunile de vot ale alegătorilor culese de operatorii IRES până la ora 20:00. La ora 22.00, Digi24 va difuza estimările cu privire la votul alegătorilor înregistrat pe parcursul întregii zile, până la închiderea urnelor.

×