x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ridzi dă târcoale Cotrocenilor

Ridzi dă târcoale Cotrocenilor

27 Iul 2009   •   00:00

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, a declarat că Monica Iacob Ridzi l-a invitat, împreună cu consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, într-o întâlnire care a avut loc la Cotroceni, la şcoala de vară a PDL.



Turcan a precizat că întâlnirea de la Cotroceni a avut loc la solicitarea Monicăi Iacob Ridzi şi a durat 15 minute.

Purtătorul de cuvânt a menţionat că la întâlnire au participat Valeriu Turcan, Sebastian Lăzăroiu şi Monica Iacob Ridzi.

Deputaţii din Comisia Juridică au avizat, luni, cu 18 voturi "pentru" şi o abţinere, solicitarea procurorului general privind începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Tineretului Minica Iacob Ridzi (PDL).

Raportul favorabil al comisiei la solicitarea Parchetului General de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, va fi supus votului plenului luni după-amiază.
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic cotroceni iacob ridzi