Cristian Diaconescu a anunţat, într-o conferinţă de presă, că demisionează din Partidul Mişcarea Populară şi că va candida la alegerile prezidenţiale ca independent. "Voi strâge şi ca independent semnăturile necesare", a spus Diaconescu.
Elena Udrea, preşedintele PMP, a anunţat, în urmă cu puţin timp, că este pregătită să-şi asume candidatura la preşedinţia României. "Sunt candidatul care poate să-l învingă pe Victor Ponta", a declarat Elena Udrea.
Declaraţiile lui Cristian Diaconescu:
- In urma cu o luna si jumatate, am primit cu onoare propunerea PMP de a fi candidatul acestei formatiuni la prezidentiale. Am luat foarte in serios acest demers, este o responsabilitate enorma candidatura la presedintia Romaniei, tara confruntata cu probleme foarte serioase de natura interna dar mai ales de securitate internationala
- Am facut un angajament referitor la continuarea eforturilor presedintelui Basescu pentru sprijinirea statului de drept, a independentei justitiei, ca noi toti sa traim intr-o tara libera. Am invatat foarte mult in cele 20 de judete in care am discutat cu oamenii, cu cei care intr-adevar pot arata unui politician cum e Romania reala, nu cea filtrata prin retorica politica sau televiziuni
- Acest angajament l-am confirmat cu partenerii nostri internationali. Mi-am luat angajamentul si in fata celor pe car ii conosc la Washington, la Berlin si in alte capitale ca voi continua acest proces de modernizare a Romaniei
- In urma cu zece zile, cativa colegi din PMP au initiat un proces public avand drept scop schimbarea candidatului PMP. Nu am fost informat in legatura cu eventualele preocupari ale colegilor, nu au avut o discutie preliminara cu mine, am vazut din presa ca au intentia de a schimba candidatul
- Vreau de la bun inceput sa le multumesc celor din PMP care m-au ajutat in campania desfasurata pana acum
- Va spun ca imi anunt candidatura din postura de independent la presedintia Romaniei, nu voi mai fi membru al PMP, voi ramane presedintele Fundatiei Miscarea Populara, este organizatia neguvernamentala pe care ma infiintat-o si pe care am sustinut-o cat se poate de ferm.