Fostul premier Florin Cîțu susține că Guvernul a renunțat la reformele promise și a ales să majoreze taxele, deși existau alternative pentru echilibrarea bugetului.
„Nu s-au făcut reforme și este încă la guvern”, a declarat Cîțu, marți, într-un interviu la Gândul, referindu-se la actualul Executiv Ilie Bolojan.
Fostul lider al PNL a afirmat că reforma administrației nu a produs rezultatele anunțate și a dat exemplul Senatului, unde, potrivit acestuia, doar o persoană ar fi părăsit instituția.
„Știți câți oameni au plecat de la Senat? O persoană. Asta e marea reformă (a lui Bolojan - n.r.)?”, a spus Cîțu.
Acesta a susținut că, în schimb, Guvernul a promovat trei angajări ale răspunderii în Parlament, toate vizând creșteri de taxe.
„Au fost trei asumări în Parlamentul României, toate cu creșteri de taxe. Dar reformele nu s-au putut face”, a afirmat fostul premier.
Florin Cîțu a declarat că, în perioada în care a condus Partidul Național Liberal, nu au fost majorate taxe, deși PNL guverna împreună cu PSD.
„Cât timp am fost președinte al Partidului Național Liberal, nu au crescut nicio taxă. Se poate să fii și cu PSD la guvernare și să nu îi lași să facă prostii. Dar asta înseamnă să-ți pui în pericol propria funcție”, a spus acesta.
El a criticat și actuala politică fiscală, afirmând că un guvern care se revendică de dreapta a adoptat măsuri contrare propriilor principii.
„Este un guvern care a crescut TVA-ul la 21% și impozitul pe dividende. A mers exact împotriva propriului electorat și împotriva ideologiei”, a declarat Cîțu.
Cîțu a avertizat că majorările de taxe vor avea efecte negative asupra economiei și a invocat raportul de stabilitate financiară publicat de Banca Națională a României.
„A început să crească rata creditelor neperformante la companii. Asta înseamnă că economia începe să gâfâie. Este clar că șocul de taxe va avea un efect negativ”, a afirmat fostul premier.
În opinia sa, ideea că majorările de taxe erau singura soluție este greșită: „Trebuie demontată ideea că nu se putea altfel. Se putea altfel”, a mai spus Florin Cîțu.
(sursa: Mediafax)


