x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mureșan: Dezbatere în PE despre tratamentul incorect din procedura de extindere a Schengen

Mureșan: Dezbatere în PE despre tratamentul incorect din procedura de extindere a Schengen

de Redacția Jurnalul    |    12 Dec 2022   •   23:00
Mureșan: Dezbatere în PE despre tratamentul incorect din procedura de extindere a Schengen

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat că Parlamentul European va dezbate marți „tratamentul incorect în cadrul procedurii de extindere a spațiului Schengen”.

„Tocmai am aprobat în plenul Parlamentului European, cu 357 de voturi , 2 abțineri și doar 32 de voturi împotrivă, să avem mâine o dezbatere despre tratamentul incorect în cadrul procedurii de extindere a spațiului Schengen. Această dezbatere va arăta că Parlamentul European este unit în a susține aderarea țării noastre la spațiul Schengen și că majoritatea covârșitoare a europarlamentarilor consideră incorectă decizia de a amâna intrarea României în spațiul de liberă circulație”, a scris pe Facebook Siegfried Mureșan.

Conform acestuia, propunerea dezbaterii a venit de la cele mai mari trei grupuri politice din Parlamentul European: Grupul PPE, Socialiștii și Grupul RENEW.

Și Rareș Bogdan a anunțat luni seara că „refuzul Austriei de a vota în favoarea aderării României la Spațiul Schengen va fi dezbătut mâine la 15.30 (ora României) in Parlamentul European. Nu ne oprim, continuăm până vom reuși. România pretinde ce i se cuvine”.

Acesta arată că discuția va fi prezidată de Roberta Metsola și va avea loc în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, și a președintelui Consiliului European, Charles Michel.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: siegfried muresan Schengen