„Statul este capturat având în vedere că proiectul de lege depus de AUR și anunțat de doamna secretar al Camerei, Geanina Șerban, nu are șanse de a fi adoptat în această legislatură în care Consilii Județene, primării, justiție, servicii de informații, CCR, Avocatul Poporului, toate sunt sub controlul
Președintele AUR apreciază că „nu trăim într-o democrație în momentul acesta”.
„Suntem dispuși să facem gesturi extreme, dar democratice, pentru a ne manifesta dezaprobarea. Chiar așa, să avem o legislație electorală și să nu se țină cont nici de Comisia de la Veneția, nici de orice altă normă de bun simț? S-ar putea să ajungem să boicotăm alegerile ilegale și neconstituționale din 9 iunie”, a mai spus George Simion.
(sursa: Mediafax)