x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Grindeanu: Nu am terminat Academia de Informaţii, nu am făcut master; era un curs de o lună şi jumătate

Sorin Grindeanu: Nu am terminat Academia de Informaţii, nu am făcut master; era un curs de o lună şi jumătate

28 Dec 2016   •   22:55
Sorin Grindeanu: Nu am terminat Academia de Informaţii, nu am făcut master; era un curs de o lună şi jumătate
Sursa foto: pressalert.ro

Sorin Grindeanu, nominalizat de PSD pentru funcţia de prim ministru, a declarat, miercuri seara, că nu a terminat Academia de Informaţii, nu a urmat la acea instituţie cursuri de masterat, ci un curs de o lună şi jumătate, alături de alţi deputaţi, fiind membru în Comisia parlamentară pentru controlul SRI.

''Nu sunt absolvent, nu am terminat Academia de Informaţii, nu am făcut master acolo, era pur şi simplu un curs de o lună şi jumătate în care am fost cu mai alţi deputaţi - şi de la PNL, şi de la PD. Un curs de o lună şi jumătate pe siguranţă şi securitate naţională. A fost o părere a conducerii noastre - şi de la Cameră, şi de la Comisie - neavând nicio legătură cu acest domeniu, absolut niciuna, că ar fi bine să fac un curs de o lună şi jumătate, pe care l-am făcut'', a precizat Grindeanu, la Antena 3.

El a susţinut că nu este ofiţer acoperit, nu a avut vreun contact privilegiat cu serviciile secrete şi nu are vulnerabilităţi.

''Nu am niciun fel de vulnerabilitate. Dacă aş fi avut aşa ceva aş fi spus în faţa colegilor mei în şedinţă şi aş fi refuzat această mare responsabilitate. Pentru că eu o privesc ca şi responsabilitate imensă, care apasă pe umerii noştri - ai PSD şi ai aliaţilor noştri, cei de la ALDE -, de a guverna aşa cum ne-am angajat să guvernăm pe programul de guvernare pe care oamenii l-au votat şi pe care trebuie să îl urmărim cu sfinţenie. Cu această responsabilitate nu ne putem juca şi de aceea vă spun, am spus-o răspicat şi acolo, nu există aşa ceva'', a subliniat Sorin Grindeanu.

Sursa - AGERPRES

×