x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Oprescu: Indiferent de ceea ce doresc unii să transmită, eu am rămas acelaşi

Sorin Oprescu: Indiferent de ceea ce doresc unii să transmită, eu am rămas acelaşi

20 Apr 2013   •   13:13
Sorin Oprescu: Indiferent de ceea ce doresc unii să transmită, eu am rămas acelaşi
Sursa foto: Oana Pavelescu/Intact Images

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, le-a spus sâmbătă social-democraţilor, de la tribuna Congresului PSD, că reprezintă o forţă care poate să schimbe în bine România, iar el, indiferent de ceea ce doresc unii să transmită, a rămas acelaşi, informează agerpres.ro.

"Cred cu tărie că sunteţi o forţă care puteţi schimba în bine şi să faceţi ca România să renască. Domnule preşedinte Victor Ponta, stimaţi prieteni, stimaţi colegi, încă o dată vreau să vă spun că am un deosebit respect, o deosebită deschidere de prietenie pentru oamenii care au populat un partid în care am intrat de bună voie şi am ieşit de nevoie şi că, indiferent de ceea ce doresc unii să transmită, eu am rămas acelaşi", a afirmat primarul Capitalei, care a participat în calitate de invitat la cea de-a doua zi a Congresului PSD.

Potrivit lui Oprescu, PSD este un partid puternic, care va continua să scrie istoria României. "Prin faptul că aţi rămas împreună la bine şi la greu, că aţi trecut printr-o Opoziţie lungă şi dură şi că nu v-aţi abandonat niciodată alegătorii şi, mai ales, pe cei slabi şi săraci daţi dovadă că sunteţi un partid puternic, autentic, cu greutate, care va continua mult timp de acum înainte să scrie istoria în România, nu am nicio îndoială în acest sens. Numai aşa România se poate transforma şi deveni ceea ce trebuia să fie: o ţară normală, puternică, dezvoltată, respectată care să conteze cu adevărat în rândul ţărilor dezvoltate ale lumii", a susţinut el.

Edilul-şef al Capitalei a adăugat că Uniunea Social Liberală ia decizii corecte, gândeşte şi acţionează realist.

"Oamenii s-au săturat de scandal, de intrigi inutile şi paralizante şi de şmecherii politice, de demagogie ieftină, certuri şi nerealizări în toate planurile şi, mai ales, s-au săturat de sărăcie, de nesiguranţa zilei de mâine, de venituri mici, servicii publice precare de sănătate, educaţie, cultură şi mulţi îşi doresc un trai normal, decent şi civilizat. Toţi avem nevoie de o renaştere naţională, de un nou început. PSD este un partid care a rămas aproape de oameni, oamenii au simţit asta. Românii au venit cu toată convingerea spre dumneavoastră, românii v-au dat încrederea lor şi speranţa lor în mai bine. Românii v-au dat pe minţile şi mâinile voastre viitorul copiilor şi liniştea părinţilor. Nu asta, de fapt, înseamnă USL? Dreapta şi stânga, un lucru bun se face cu două mâini. Sunteţi şansa acestei ţări. Este evident pentru oricine că ieşim din mahmureala naţională de până acum, din ceaţă, USL are un suflet nou, viu, solid care i-a decizii corecte, gândeşte şi acţionează realist. Mai există cârcotaşi şi se opun, le este frică, pentru că ştiu bine că succesul vostru este eşecul lor", a conchis Sorin Oprescu. 

×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu congres psd